17:44 21 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.46
  • USD17.55
  • RUB0.29
  • RON4.07
  • UAH0.72
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (641)
    146842

    Regina Elisabeta a II-a a rostit joi un discurs la deschiderea noii sesiuni a Parlamentului britanic, în care a prezentat planurile guvernului conservator pentru sesiunea următoare, după ce conservatorii au obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile generale.

    BUCUREŞTI, 20 dec – Sputnik, Doina Crainic. Deputații urmează să voteze vineri planul premierului Boris Johnson privind ieşirea ţării din Uniunea Europeană la 31 ianuarie.

    Regina s-a referit în discursul său şi la proiectul de lege privind Acordul de retragere a Regatului Unit din UE, discurs susţinut în deschiderea oficială a noii sesiuni a Parlamentului, în care s-au prezentat prioritățile guvernului conservator pentru anul viitor.

    Aceasta este prima ocazie pentru deputați de a dezbate proiectul de lege în Camera Comunelor la a doua lectură - un vot asupra principiilor sale generale, potrivit Sputnik Internaţional

    „Astăzi vom îndeplini promisiunea pe care am făcut-o oamenilor și vom încheia votul pentru Brexit înainte de Crăciun. Deputații vor începe procesul de trecere a proiectului de lege. Apoi, la începutul noului deceniu, când va fi un nou început pentru țara noastră, parlamentarii noștri se vor întoarce la Westminster pentru a duce treaba la bun sfârşit, pentru a ne scoate din UE la 31 ianuarie și a merge mai departe”, a declarat Boris Johnson înainte de dezbatere.

    Printre cele mai importante modificări introduse în noul proiect de lege este faptul că acum se interzice, în mod legal, guvernului să prelungească perioada de tranziție - în timpul căreia se va discuta un acord comercial între Marea Britanie și UE - după 31 decembrie 2020.

    Experții comerciali și oficialii UE spun că încheierea unui acord de comerț liber într-un termen de 11 luni va fi un „efort major”, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declarând miercuri că termenul este „extrem de provocator”. Astfel, opozanții proiectului de lege revizuit se tem că țara s-ar putea confrunta cu un Brexit fără acord la începutul anului 2021.

    O altă modificare a proiectului de lege permite mai multor instanțe din Marea Britanie să reconsidere hotărârile Curții Europene de Justiție care sunt menţinute în dreptul Regatului Unit după Brexit.

    Alte revizuiri presupun obligarea miniștrilor să prezinte anual un raport către Parlament cu privire la disputele cu UE în temeiul acordului de retragere al premierului și abrogarea legislației care „acum nu mai servește niciunui scop”.

    Textul revizuit nu include garanțiile anterioare că drepturile lucrătorilor existenți vor fi menținute după Brexit, guvernul angajându-se să abordeze această problemă într-o legislație separată, oponenţii temându-se că prin aceasta ar putea fi afectate condițiile de muncă.

    „Anul viitor va fi un an minunat pentru țara noastră: anul în care vom realiza Brexitul, vom stimula finanțarea NHS, vom investi în infrastructură și vom crește accesul la oportunități și prosperitate în marea noastră națiune”, a mai spus premierul Boris Johnson.
    Тема:
    Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (641)
    Tagurile:
    Brexit


    Știrile Zilei