14:59 30 Mai 2020
În direct
  • EUR19.40
  • USD17.63
  • RUB0.25
  • RON4.01
  • UAH0.66
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    15202

    Ministrul german de interne Horst Seehofer urmează să înainteze o propunere legislativă prin care serviciile de informaţii interne să aibă dreptul să monitorizeze serviciile de mesagerie criptată.

    BRUXELLES, 19 feb - Sputnik, Daniela Porovăț. Germania creează un precedent periculos în Europa sub pretextul de a monitoriza extremiştii, și anume se caută adoptarea unei legislații care să permită serviciilor interne să aibă acces la mesajele de pe mesageriile criptate.

    Propunerile amintite urmează să fie înaintate celor 16 landuri germane, fiecare având propriul serviciu de informaţii, pentru contribuţii.

    O comisie parlamentară va fi informată dacă un suspect este supravegheat timp de 48 de ore, când mesajele criptate sunt monitorizate sau când computerele sunt piratate.

    Până și partidul de stânga Die Linke se opune extinderii acestor atribuţii, deși monitorizarea ”extremiștilor” ar viza, în principal, simpatizanții curentelor de dreapta.

    „Problema cu agenţiile de protecţie constituţională este că au prea multe atribuţii, nu prea puţine”, a declarat Martina Renner, purtătoarea de cuvânt parlamentară a formaţiunii pe această temă.

    Anchetatorii poliţiei au deja mijloace adecvate pentru a acţiona împotriva reţelelor de dreapta, a adăugat ea. Problema constă mai degrabă în faptul că au acţionat prea târziu, mai spune Martina Renner.

    Armin Schuster (CDU), şeful comisiei parlamentare care supervizează serviciile de informaţii, a respins aceste critici.

    Cei care nu vor să permită ca agenţiile să aibă atribuţii de a efectua căutări online şi de a efectua supravegherea telecomunicaţiilor „se plâng în acelaşi timp de aparenta incompetenţă a acestora”, a spus el.

    Tot astăzi, guvernul a decis ca aceia care incită la ură în mediul online, răspândind propagandă nazistă, elogiind acte de violenţă sau ameninţând cu violul, să fie raportaţi la Biroul poliţiei federale criminale.

    Parlamentul german urmează acum să ia în considerare amendamente la legislaţia relevantă.

    Legislaţia actuală prevede că reţelele sociale, precum Facebook şi Twitter, trebuie să şteargă materialele jignitoare când li se atrage atenţia asupra lor.

    În cazul unei infracţiuni grave, precum terorism sau omucidere, atunci când este emis un ordin judecătoresc, autorităţile au dreptul să ceară parolele. Când aceste parole sunt criptate şi salvate la furnizori, ele trebuie să fie predate în această formă.

    Măsurile sunt menite să ofere protecţie specială politicienilor locali. Deşi Codul Penal le oferă o oarecare protecţie celor implicaţi în politică, în trecut a fost utilizat în mare parte pentru aleşii de la nivel regional sau federal. O adăugire la paragraful în acest sens prevede că măsurile de protecţie se extind la nivel municipal.

    Deși îmbrăcat în forme frumoase, acest amestec în viața privată poate avea și alt sens, și anume urmărirea simpatizanților Alternativei pentru Germania, partidul aflat în ascensiune și care îi dă bătăi de cap Angelei Merkel și partidului său, CDU. De la urmărirea ”extremiștilor” la monitorizarea adversarilor politici nu este decât un pas, iar AfD s-a plâns deja și cu alte ocazii că este în vizorul serviciilor secrete din Germania, deși este partid parlamentar și desfășoară o activitate publică conform cu prevederile Constituției, la fel ca și celelalte partide din Germania.

    Tematic

    Mesaj din Germania: ”Linsul de clanțe și XXX americane dăunează grav libertății, Zgonea!”
    Alertă! Virusul din China a ajuns în Germania!
    Românii din Germania: important de ştiut despre cultura muncii în această ţară
    Cocaină, descoperită într-un aeroport din Germania în cutii de alimentație pentru copii
    Românii din Germania, veste bună: sute de noi locuri de muncă în această ţară
    Tagurile:
    monitorizare, Germania


    Știrile Zilei