15:56 09 Aprilie 2020
În direct
  • EUR20.13
  • USD18.52
  • RUB0.24
  • RON4.16
  • UAH0.68
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (668)
    109 0 0

    Marea Britanie a prezentat astăzi un mandat dur de negociere pentru discuţiile cu Uniunea Europeană, afirmându-și independenţa economică şi politică.

    BRUXELLES, 27 feb - Sputnik, Daniela Porovăț. Documentul care prezintă termenii negocierii din partea Marea Britanii stipulează că cele două părţi (Regatul Unit și UE) au termen până în luna iunie să ajungă la ceea ce echipa de negociere a Londrei numeşte "marele linii ale unui acord" care să fie finalizat până în septembrie.

    În caz contrar, "guvernul (britanic) va trebui să decidă dacă atenţia Marii Britanii se va îndepărta de negocieri şi se va concentra pe continuarea pregătirilor" pentru o ieşire din UE fără acord la 31 decembrie 2020, o amenințare care devine tot mai prezentă în anunțurile oficialilor britanici.

    În acelaşi timp, Marea Britanie susţine că vrea obligaţii "cu caracter juridic" în privinţa accesului la piaţa financiară a Uniunii Europene care să fie cuplate cu aranjamente pentru menţinerea încrederii pe măsură ce regulile vor evolua.

    Un acord comercial cu blocul comunitar ar trebuie să ofere un "mediu predictibil, transparent şi orientat spre afaceri" pentru activităţile serviciilor financiare transfrontaliere, a mai precizat Londra.

    "Acordul ar trebui să includă obligaţii legale privind accesul la piaţă şi competiţie echitabilă", se arată în document.

    Marea Britanie a subliniat că îşi doreşte ca aranjamentele să le permită autorităţilor de reglementare din ambele părţi să coopereze pentru a gestiona regulile pe măsură ce ele "evoluează".

    În privinţa ajutoarelor de stat, "acordul ar trebui să garanteze că firmele deţinute de stat din Marea Britanie şi UE operează într-un mod corect şi transparent şi nu discriminează afacerile celeilalte părţi când cumpără şi vând pe pieţele comerciale", se mai specifică în document.

    "Aceste prevederi ar trebui să se aplice companiilor de afaceri unde statul are un control semnificativ printr-un drept de proprietate deplin, majoritar sau minoritar", a adăugat Londra.

    De asemenea, Marea Britanie vrea ca acordul său comercial cu UE să includă angajamente de a nu slăbi protecţia legilor şi standardelor privind piaţa muncii.

    În acelaşi timp, Londra vrea un acord separat privind pescuitul împreună cu acordul său de liber schimb cu Uniunea Europeană, cu negocieri anuale asupra împărţirii capturii totale.

    Replica europeană

    Pe de altă parte, negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a precizat, ca reacție la mandatul prezentat de Londra, că Uniunea Europeană va rămâne consecventă în privinţa declaraţiei politice convenite cu Londra anul trecut.

    ''Luăm notă de mandatul Regatului Unit, publicat astăzi, şi vom discuta luni despre poziţia noastră. Noi vom rămâne consecvenţi faţă de toate angajamentele noastre precedente din declaraţia politică. Dorim un parteneriat corect şi ambiţios cu Regatul Unit în viitor'', a scris Barnier pe Twitter.

    Declaraţia politică se referă la parteneriatul de securitate şi cel economic, acesta din urmă vizând respectarea regulilor şi a standardelor în vederea asigurării unei concurenţe corecte în comerţ. Documentul, care nu are caracter juridic obligatoriu, însoţeşte ”acordul de divorţ” convenit de Londra şi Bruxelles în luna octombrie.

    Și Comisia Europeană a anunţat astăzi că se pregăteşte în continuare şi pentru un eşec al negocierilor privind viitoarea relaţie post-Brexit cu Londra.

    ''Comisia a anticipat această posibilitate şi continuă să se pregătească pentru asta, dar este încă prea devreme pentru a se pronunţa asupra rezultatului negocierilor care vor începe luni pentru un viitor acord comercial şi se pregăteşte pentru asta în spirit constructiv'', a declarat Dana Spinanţ, purtătoare de cuvânt a executivului UE.

    O primă rundă a tratativelor dintre echipele de negociatori ale UE şi Londra va începe luni şi este prevăzută să dureze patru zile, până în vară urmând să aibă loc mai multe întâlniri de acest fel.

    Тема:
    Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (668)

    Tematic

    Românii din UK post-Brexit: ameninţări - „Plecați acasă și luați-vă țiganii cu voi!”
    Se rupe Marea Britanie după Brexit? Anunțul premierului Scoției sperie Londra
    Cum vede ministrul de Externe francez negocierile post-Brexit: Ne vom căsăpi cu britanicii
    Noi reguli post-Brexit: suma pe care vor trebui să o câştige românii pentru a rămâne în UK
    Românii din UK post-Brexit, moment istoric: schimbări uriaşe, noul sistem de imigraţie
    Marea Britanie introduce un nou sistem de IMIGRAȚIE după Brexit, mult mai restrictiv
    Tagurile:
    Bruxelles, Brexit, Marea Britanie


    Știrile Zilei