11:14 01 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.61
  • USD17.61
  • RUB0.25
  • RON4.05
  • UAH0.66
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    Războiul din Siria. Tensiunile din provincia Idlib (501)
    53790

    Erdogan și Putin au discutat între patru ochi timp de trei ore, iar acum la negocieri participă membrii delegațiilor celor două țări, a anunțat Dmitryi Peskov.

    BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, au discutat timp de trei ore tete-a-tete, apoi negocierilor s-au alăturat membrii celor două delegații, a declarat agenției RIA Novosti purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitryi Peskov.

    Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan
    © Sputnik / Алексей Никольский

    “Au vorbit trei ore. De o jumătate de oră discută împreună cu delegațiile”, a spus el.

    Întrevederea dintre Putin și Erdogan a început la Kremlin la ora 14:06 (ora Moscovei). Subiectul central al negocierilor este agravarea situației în provincia siriană Idlib. Până la demararea discuțiilor între patru ochi, președintele Rusiei a declarat că este necesară o discuție cu colegul lui turc despre situația creată pentru că astfel de cazuri să nu se mai repete și ca relațiile ruso-turce, la care țin cele două părți, nu fie afectate. Erdogan și-a exprimat convingerea că rezultatele negocierilor vor îmbunătăți situația din Idlib.

    Тема:
    Războiul din Siria. Tensiunile din provincia Idlib (501)

    Tematic

    Ankara ar putea solicita o întâlnire între Erdogan și Putin
    Acordul Putin-Erdogan: forțele rusești și siriene vor fi desfășurate în nord-estul Siriei
    Moscova a publicat harta acțiunilor în Siria, convenite între Putin și Erdogan
    Putin și Erdogan au discutat la telefon despre Siria și Libia
    Putin și Erdogan au lansat oficial Turkish Stream
    Putin și Erdogan au discutat despre situația din Idlib
    Putin, primele declarații la întrevederea cu Erdogan
    Erdogan și Putin au discutat despre incidentele din Idlib
    Erdogan a confirmat organizarea întrevederii cu Putin, Merkel și Macron
    Tagurile:
    Recep Tayyip Erdogan, Vladimir Putin


    Știrile Zilei