17:41 13 August 2020
În direct
  • EUR19.56
  • USD16.61
  • RUB0.23
  • RON4.04
  • UAH0.60
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    13110

    Situația „teribilă” în care se află relațiile dintre SUA și Rusia nu este ceea ce așteaptă alte state de la cele două țări care deţin cele mai mari arsenale nucleare din lume, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Putin.

    BUCUREŞTI, 13 iul – Sputnik, Doina Crainic. „Relația dintre noi rămâne aproape în impas. Situația este teribilă atât în ceea ce priveşte aspectele bilaterale, cât și responsabilitatea noastră în afacerile multilaterale, în primul rând, în ceea ce privește controlul armelor și stabilitatea strategică”, a spus Dmitri Peskov într-un interviu acordat Russian TV.

    Acesta a menționat că legăturile „timide” dintre cele două națiuni în acest sens nu au reușit să menţină acordurile privind controlul armelor strategice, precum Tratatul de acum nul privind forţele nucleare intermediare (INF), care a fost anulat de Washington anul trecut.

    SUA lucrează de ani buni la desfiinţarea mecanismelor de control al armelor, scrie RT. Tratatul privind rachetele anti-balistice a fost anulat sub George W. Bush, presupusa motivaţie fiind pentru a proteja SUA și aliații săi de eventuale atacuri din partea Iranului și Coreei de Nord.

    INF a fost anulat după ce SUA au acuzat Rusia că nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în cadrul pactului. Moscova a negat aceste acuzaţii și a spus că sunt un pretext pentru a muta responsabilitatea pentru o măsură care poate duce la escaladarea tensiunilor, acţiune de care SUA nu doreau să apară responsabile.

    Washingtonul a susţinut că tratatele pe care le-a încheiat cu Rusia au împiedicat SUA să concureze cu China, ţară care nu are obligaţii faţă de aceste acorduri și este considerată un rival strategic de către autoritățile americane.

    Peskov a subliniat că Beijingul nu poate fi comparat cu Rusia sau cu SUA din punct de vedere al forței nucleare.

    „Cele două națiuni ale noastre dețin cele mai mari arsenale nucleare. Nicio altă țară, inclusiv China, pe care americanii doresc să o determine să intre în negocieri [privind controlul armelor], [nu se poate compara]”, a spus purtătorul de cuvânt.

    Noul acord START este ultimul tratat bilateral major care restricționează forțele nucleare rusești și americane, limitând fiecare ţară la 1.550 de focoase nucleare dislocate operațional, deși alte mii rămân stocate de fiecare. Prin contrast, se estimează că China are 320 de focoase nucleare în total, conform celui mai recent anuar al Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) din Stockholm.

    Tratatul urmează să expire în februarie anul viitor, dacă cele două părți nu decid prelungirea acestuia. Moscova şi-a exprimat în mod repetat îngrijorarea că Washingtonul pare dispus să lase acordul să expire.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tematic

    Critici dure la adresa SUA după retragerea țării din OMS
    SUA aruncă în aer bătălia cu Pandemia! Măsură OFICIALĂ radicală!
    Putin: cinci state cu arme nucleare trebuie să oprească amenințarea ”războiului global”
    Erdogan vrea arme nucleare: E inacceptabil să ni se interzică!
    SUA și-au redus numărul purtătoarelor armelor nucleare
    Preşedintele Hassan Rouhani: Iranul nu va încerca să se doteze cu arme nucleare
    Putin: Armele nucleare pot deveni „ineficiente”, dar Rusia are arme hipersonice - VIDEO
    SUA vor pedepsirea Rusiei și Chinei pentru tentativa de ”înfometare" a sirienilor
    Tagurile:
    control, SUA, Rusia


    Știrile Zilei