20:06 09 August 2020
În direct
  • EUR19.68
  • USD16.62
  • RUB0.23
  • RON4.07
  • UAH0.60
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    105 0 0

    Recesiunea globală cauzată de noului coronavirus poate conduce la o acutizare a foametei, astfel că între 83 și 132 de milioane de persoane pot suferi în plus de foamete, potrivit unui raport anual al ONU publicat luni.

    BUCUREŞTI, 13 iul – Sputnik, Doina Crainic. Aproximativ unul din nouă oameni a suferit de subnutriție cronică în 2019, proporție care se așteaptă să se agraveze din cauza pandemiei de Covid-19, potrivit unui raport anual al ONU publicat luni, citat de Sputnik France.

    Conform ultimelor estimări, anul trecut aproximativ 690 de milioane de persoane au suferit de foamete, sau 8,9% din populația lumii, potrivit raportului Organizației pentru Alimentație şi Agricultură a Națiunilor Unite (FAO).

    Ceea ce înseamnă cu 10 milioane de oameni mai mult decât în 2018 și cu 60 de milioane mai mult decât în 2014.

    „Dacă tendința continuă, se estimează că, până în 2030, acest număr va depăși 840 de milioane de oameni. Acest lucru înseamnă clar că obiectivul (eradicarea foametei până în 2030, stabilit de ONU în 2015) nu este pe cale a fi realizat”, a declarat pentru AFP Thibault Meilland, analist politic în cadrul FAO.

    Iar aceasta fără a ține cont de șocul asupra sănătății și economiei cauzat de pandemia de Covid-19, care a generat pierderi în cascadă de venituri, creșterea prețurilor la produsele alimentare, perturbarea lanțurilor de aprovizionare.

    Între 83 și 132 de milioane de oameni în plus împinşi către foamete

    Conform raportului, recesiunea globală cauzată de noul coronavirus se poate să conducă la foamete un număr suplimentar de peste 83, până la 132 de milioane de oameni.

    „Acestea sunt încă ipoteze relativ conservatoare, situația evoluează”, a remarcat Meilland.

    Estimarea cu privire la subnutriția în lume este mult mai mică decât în edițiile anterioare: raportul de anul trecut menționa peste 820 de milioane de oameni flămânzi. Totuşi, cifrele nu pot fi comparate: integrarea datelor recente - în special din sondajele efectuate în China în rândul gospodăriilor din țară - a dus la revizuirea tuturor estimărilor din 2000.

    „Aceasta nu este o scădere (a numărului de persoane care suferă de subnutriție), ci este o revizuire. Totul a fost recalculat pe baza acestor noi cifre”, a subliniat Meilland.

    „Întrucât China reprezintă o cincime din populația lumii, această actualizare are consecințe importante asupra cifrelor la nivel global. Chiar dacă cifra generală este mai mică, observația cu privire la creşterea, din 2014, a numărului de persoane suferind de subnutriție este confirmată”, a mai spus analistul de la FAO.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tematic

    Premieră: ONU acuză oficial SUA în ultimul ASASINAT ”strategic” – încălcare gravă a legii!
    ONU avertizează: omenirea se va confrunta cu o foamete de „proporții biblice”
    ONU ceartă SUA, cerându-i să oprească poliția să mai ucidă negrii neînarmați
    Tagurile:
    foamete, ONU


    Știrile Zilei