14:35 26 Octombrie 2020
În direct
  • EUR20.20
  • USD17.05
  • RUB0.22
  • RON4.14
  • UAH0.60
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    474120

    Un gest de mare curaj care atrage atenția asupra unui fapt semnal și la noi – ateismul progresist – tip #REZIST – a dus la o creştere puternică a violenţelor publice și a destrămării societății și familiei

    BUCUREȘTI, 24 sept – Sputnik. Unul dintre greii guvernului SUA, ministrul Justiţiei, William Barr, a dat un semnal major contra ”militantismul laic”, pe care îl consideră responsabil ”de numeroase flageluri sociale în Statele Unite”, transmite Agerpres, citând surse internaționale.

    Sursa citată arată că Bill Barr a participat la un mic-dejun de rugăciune alături de credincioşi romano-catolici, ministrul fiind și el de aceeași confesiune.

    ”Religia este un factor de reţinere, de libertate care are un rol de jucat în viaţa publică”, a subliniat William Barr, care a tras un semnal de alarmă greu de auzit în alte zone astăzi: ”În decursul ultimilor 50 de ani, morala tradiţională s-a erodat şi partizanii laicităţii au reuşit frecvent să elimine religia din şcolile noastre şi din piaţa publică”.

    Mai mult, William Barr consideră că îndepărtarea de religie, diminuarea fenomenului religios a dus la ”o creştere puternică a violenţelor urbane, consumului de droguri şi destrămării familiilor”.

    Faptul este cert – și se poate vedea și la noi prin violența verbală și nerușinarea manifestărilor online sau publice ale unor militanți progresiști, dar și a unei părți a celor care susțin – conștient sau manipulați – aceste manifestări tip #REZIST.

    Injuriile grotești considerate „militantism”, atacurile la Biserică, la tradiții, la istorie, toate fac parte din acest fenomen împotriva căruia administrația conservatoare de la Washington dă un semnal clar.

    ”Nu este niciodată prea târziu pentru a merge la via Domnului”, a declarat William Barr, în cadrul aceleiași întruniri.

    Agerpres notează că preşedintele Donald Trump urmează să numească sâmbătă un nou judecător la Curtea Supremă( a Statelor Unite), o magistrată ”cu valori creştine tradiţionale”, Amy Coney Barrett, fiind considerată favorită.

    ”Dacă opţiunea liderului de la Casa Albă va fi confirmată de Senat, acest fapt va ancora puternic la dreapta instanţa supremă, care tranşează cu privire la unele subiecte sensibile pentru electoratul religios, ca avortul sau drepturile homosexualilor”, comentează Agerpres.

    Reamintim că fenomenul antireligios și ateismul progresist se manifestă puternic și în Uniunea Europeană, fapt consemnat și de unii europarlamentari români, de exemplu Mircea Diaconu.

    Tagurile:
    conservator, Donald Trump

    Știrile Zilei