01:48 30 Octombrie 2020
În direct
  • EUR19.94
  • USD17.04
  • RUB0.21
  • RON4.09
  • UAH0.60
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    80201

    Discuțiile dintre Londra şi Bruxelles pentru a ajunge la un acord comercial au fost blocate în ultimele luni. Situația a devenit şi mai complicată după ce Regatul Unit a introdus în septembrie proiectul de lege privind piața internă.

    BUCUREŞTI, 16 oct – Sputnik. Prim-ministrul Boris Johnson a avertizat UE că, dacă nu va face schimbări fundamentale în abordarea sa privind negocierile comerciale post-Brexit cu Marea Britanie, Londra poate opta pentru scenariul fără acord.

    © Sputnik / Джастин Гриффитс-Уилльямс

    Premierul a subliniat că întreprinderile britanice trebuie să se pregătească pentru acest scenariu, care se poate împlini în 2021.

    „Am ajuns la concluzia că trebuie să ne pregătim pentru 1 ianuarie cu un acord care să fie mai mult similar cu cel [pe care îl are UE] cu Australia, bazat pe principii simple de liber schimb global”, a spus premierul britanic, potrivit Sputnik Internaţional

    De asemenea, Johnson a criticat Bruxelles-ul pentru abandonarea ideii unui acord de liber schimb, adăugând că tot ceea ce a dorit Londra a fost un acord comercial asemănător cu cel pe care îl are blocul cu Canada.

    „Devine clar că UE nu dorește să încheie un tip de acord similar celui cu Canada, pe care l-am solicitat inițial. Pare curios că, după 45 de ani în care am fost membri, ei pot oferi Canadei condiții pe care nu vor să ni le ofere nouă”, a mai spus Johnson.

    © Sputnik / Джастин Гриффитс-Уилльямс

    Bruxelles-ul vrea să intensifice negocierile

    Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat la declarațiile lui Johnson, spunând că blocul va trimite săptămâna viitoare o echipă de negociatori la Londra pentru a intensifica negocierile comerciale. Aceasta a adăugat că UE va continua să lucreze la acest acord, dar că nu intenționează să încheie un acord cu orice preț.

    Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a sugerat anterior, într-un interviu acordat BBC, că problema principală în discuțiile dintre Marea Britanie și UE în acest moment este lipsa „flexibilității” din partea Uniunii Europene. Potrivit acestuia, cele două probleme principale nerezolvate sunt drepturile de pescuit și stabilirea unui set de reguli care să asigure „condiții de concurență echitabile” pentru economia Regatului Unit și pentru cea a blocului european.

    Tematic

    Mască sau 100£ amendă - ORDINUL guvernului Johnson pentru britanici împotriva COVID-19
    Boris Johnson nu mai vrea ca britanicii să fie ”prizonierii” coronavirusului
    Boris Johnson: Britanicii nu au părăsit UE din cauza Moscovei
    Tagurile:
    Marea Britanie, UE, Boris Johnson

    Știrile Zilei