09:34 05 Martie 2021
În direct
  • EUR21.15
  • USD17.58
  • RUB0.24
  • RON4.33
  • UAH0.63
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    24008

    Pe lângă numirea primei femei transgender în funcția de ministru adjunct, site-ul oficial al Casei Albe a fost modificat pentru a permite utilizatorilor să aleagă inclusiv un pronume non-binar.

    BUCUREŞTI, 21 ian – Sputnik. În timpul campaniei sale, Joe Biden a promis să protejeze drepturile comunității LGBTQ. La câteva ore după începerea mandatului său prezidențial, a apărut o primă noutate.

    Astfel, site-ul Casei Albe și-a actualizat formularul de contact, permițând acum persoanelor care vor să contacteze administrația să aleagă dintre următoarele opţiuni: „ea / al ei, el /al lui, ei / al lor, altul sau prefer să nu spun”.

    De asemenea, meniul permite alegerea menţiunii non-binare „Mx”.

    „Anul trecut m-am plâns că a trebuit să-mi menţionez incorect sexul la recensământul din 2020. Astăzi pot selecta titlul «Mx» și pronumele «ei / al lor» pe pagina de contact a Casei Albe. Știu că nu este mult, dar este un început”, a scris un utilizator, citat de CBS News.

    Alianța gay și lesbiene împotriva defăimării (GLAAD) a salutat această posibilitate pe contul său de Twitter.

    ​De asemenea, marți, 19 ianuarie, noul președinte a numit-o în funcția de ministru adjunct al Sănătății pe Rachel Levine, un transgender, specialist în pediatrie și psihiatrie.

    „Reprezintă o alegere istorică și extrem de calificată pentru a conduce politicile de sănătate ale administrației noastre”, a afirmat Joe Biden, potrivit Sputnik France.

    Tagurile:
    LGBT, Casa Albă, Joe Biden

    Știrile Zilei