16:28 14 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.50
  • USD17.70
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    298121

    În ciuda propagandei care scoate în evidență așa zisele proteste din Rusia, Occidentul îl dorește pe Putin ca partener de dialog – ”e mult mai ușor să discuți cu o Rusie stabilă”

    BUCUREȘTI, 31 ian – Sputnik. În ultimele ore, o parte a presei a transmis știri despre așa zise proteste din Rusia, ”pentru eliberarea lui Alexei Navalnîi”, amplificând niște manifestări ale unor grupări minore.

    În acest timp, aceeași presă evită să arate protestele masive și violente din Occident, din Olanda, de exemplu, așa cum au făcut cu manifestațiile de sute de mii de oameni din Franța sau Germania.

    În privința Rusiei, Bogdan Chirieac consideră că ”regimul Putin va supraviețui acestor proteste” – dar, apreciază analistul pro-Occidental, aceste mișcări sunt ”cea mai mare încercare pentru Vladimir Putin din ultimii 21 de ani”.

    Desigur, Chirieac preia tonul impus de occident, altfel nu ar putea compara câteva manifestări minore cu probleme reale mari, cum ar fi sancțiunile occidentale, susținerea umanitară a populației din Donbass sau pandemia, cu toate consecințele sale economice.

    Заседание Высшего Евразийского экономического совета
    © Sputnik / Алексей Никольский

    Acum, Chirieac se pliază pe formula susținerii că Navalnîi reprezintă ceva și formulează în conformitate cu cerințele: ”Pentru prima dată, în mod real, opoziția are un chip, Alexei Navalnîi…”.

    Reamintim că datele alegerilor arată că principala opoziție a partidului lui Putin o reprezintă partidele comuniste și cele naționaliste.

    În schimb, analistul politic, recunoaște un fapt cert – dezvoltarea și stabilitatea Rusiei sub Vladimir Putin.

    În acest sens, Bogdan Chirieac spune că, în ciuda promovării micilor incidente din Rusia la nivel de știri de prima pagină, ”Occidentul, oricât ar părea de cinic sau ciudat, e obișnuit cu Putin și-l dorește ca partener de dialog”.

    ”În vremea lui Vladimir Putin, fără îndoială, Federația Rusă s-a dezvoltat, iar Occidentul îl dorește partener de dialog”, spune Bogdan Chirieac, subliniind un adevăr – ”Este foarte comod, în toată această perioadă, Rusia a fost extrem de stabilă”.

    Analistul conchide: ”E mult mai ușor să discuți cu o Rusie stabilă decât cu una măcinată de lupte interne”, consemnează DC News.
    Tagurile:
    Bogdan Chirieac, Occident, Vladimir Putin

    Știrile Zilei