10:00 19 Aprilie 2021
În direct
  • EUR21.46
  • USD17.90
  • RUB0.24
  • RON4.36
  • UAH0.64
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    23110

    Publicația Le Monde prezintă concluziile unor cercetători francezi care au arătat că noul coronavirus SARS-CoV-2 se afla în circulaţie în Franţa în noiembrie 2019.

    BRUXELLES, 10 feb – Sputnik. Le Monde arată că, potrivit unor lucrări ale unor cercetători francezi, noul coronavirus SARS-CoV-2 se afla în circulaţie în Franţa în noiembrie 2019. Acest anunț pune sub semnul întrebării ipoteza apariţiei şi răspândirii covid-19 dintr-o piaţă din oraşul chinez Wuhan (centru) la începutul lui decembrie 2019.

    Astfel, medici de la Spitalul Albert-Schweitzer din Colmar, în Haut-Rhin, au reanalizat sute de scanere toracice ale unor pacienţi internaţi în instituţia lor, începând din octombrie 2019, cu pneumonii grave, intrigaţi de mai multe cazuri clinice care au precedat epidemia covid-19.

    Unul dintre aceşti bolnavi - spitalizat la 16 noiembrie - prezenta leziuni asemănătoare celor cauzate de covid-19.

    O prezenţă a noului coronavirus pe teritoriul francez era suspectată începând de la această dată, însă, în lipsa analizei unor prelevări biologice, această ipoteză rămânea fragilă.

    Lucrări ale unor cercetători francezi publicate în revista European Journal of Epidemiology, arată că SARS-CoV-2 circula deja în Franţa în noiembrie 2019.

    Cercetătorii respectivi, conduşi de către profesorul Fabrice Carrat, directorul Institutului Pierre-Louis de Epidemiologie şi Sănătate Publică (Inserm, Universitatea Sorbona), au analizat 9 144 de eşantioane sangvine recoltate de la participanţi la cohorta ”Constances”, cea mai mare urmărită în Franţa, de peste 200.000 de persoane.

    Dintre cele 9.114 de eşantioane analizate, 13 eşantioane recoltate începând din noiembrie 2019 şi până în ianuarie 2020 s-au dovedit pozitive la ambele teste - dintre care zece au fost recoltate în noiembrie sau decembrie.

    ”Am început să analizăm eşantioane recoltate în ianuarie şi februarie şi am găsit mult mai multe (rezultate) pozitive faţă de ceea ce ne aşteptam”, declară epidemiologul Marie Zins de la Inserm, Universitatea din Paris, principala investigatoare a cohortei “Constances”.

    ”Aceste rezultate sugerează că, încă din noiembrie şi decembrie, nivelul contaminării în Franţa era deja de un caz la 1.000”, declară profesorul Fabrice Carrat.

    Dar, dacă virusul era prezent în Franța din noiembrie 2019, atunci el nu putea fi adus peste câteva luni din China, și astfel toate ipotezele despre apariția coronavirusului trebuie regândite.

    Tematic

    Franța respinge intenția Washingtonului de a crea o alianță SUA-UE împotriva Chinei
    Franța se joacă cu focul! Provocare militară la China acasă!
    Când permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Franța
    Tagurile:
    Franța, COVID-19

    Știrile Zilei