08:02 14 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.50
  • USD17.70
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    12351

    Fostul preşedinte Donald Trump a declarat ieri într-un interviu pentru Fox News că după alegerile pentru Congres din noiembrie 2022 va decide dacă va mai candida pentru un nou mandat

    BRUXELLES, 17 mart – Sputnik. Fostul președinte Donald Trump a făcut declarații importante la Fox News, el arătând astfel că nu s-a retras din bătălie. Dimpotrivă, Trump spune că este angajat să îşi sprijine colegii republicani în încercarea de a recâştiga controlul în Camera Reprezentanţilor şi în Senat la alegerile din 2022, care vor reprezenta un test pentru administraţia preşedintelui democrat Joe Biden.

    "Cred că avem şanse foarte, foarte mari să recuperăm Camera" Reprezentanţilor, a declarat Trump, care a adăugat că "sunt şanse mari de recuperat şi Senatul şi, sincer, vom lua decizia după aceea". Este vorba de decizia de a candida din nou la președinție.

    De altfel, Trump a arătat în același interviu că susţinătorii săi par să fie gata să îl susţină din nou dacă va candida.

    "Conform tuturor sondajelor, vor ca eu să candidez din nou, dar vom examina situaţia şi vom vedea", s-a arătat Donald Trump gata de o nouă competiție.

    Fiind cel care a pregătit condițiile de vaccinare în SUA, Trump le-a recomandat tuturor americanilor să se vaccineze.

    "Este un vaccin grozav. Este un vaccin sigur. Şi este ceva ce funcţionează", a afirmat Trump care a făcut referire la faptul că mulți dintre cei care sunt împotriva vaccinării sunt votanții lui.

    Casa Albă a declarat că va saluta un demers din partea lui Donald Trump de a-şi încuraja susţinătorii să se vaccineze anti-COVID-19, deşi preşedintele Joe Biden şi-a exprimat îndoiala cu privire la cât de mult ar ajuta acest sprijin.

    Tagurile:
    SUA, Președinte, Candidat, Donald Trump, Casa Albă

    Știrile Zilei