06:06 12 Mai 2021
În direct
  • EUR21.63
  • USD17.79
  • RUB0.24
  • RON4.39
  • UAH0.64
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    3337422

    O veste de ultimă oră anunță o anulare a uneia dintre cele mai provocatoare misiuni ale armatei americane în Marea Neagră

    BUCUREȘTI, 15 apr – Sputnik. Cele două nave militare americane nu vor mai ajunge pe 14 și 15 aprilie în apele Mării Negre, anunță agenția turcă de presă Anadolu.

    ”SUA au anulat desfășurarea planificată a două nave de război prin strâmtoarea turcească spre Marea Neagră, au declarat miercuri surse diplomatice”, transmite Anadolu.

    Agenția turcă precizează că, pe 9 aprilie, Ministerul de Externe al Turciei ”a primit o notificare oficială din partea SUA cu privire la tranzitul navelor de război din Marea Mediterană în Marea Neagră” prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, ambele fiind în ape teritoriale turcești.

    Navele de război urmau să ajungă la Marea Neagră în 14 și 15 aprilie și să rămână acolo până pe 4 și 5 mai, potrivit surselor.

    Anadolu precizează că ”Nu au fost emise notificări cu privire la posibile cereri noi de tranzit, au adăugat sursele agenției.

    De remarcat că anularea sau amânarea acestei misiuni militare are loc la o zi după discuția  telefonică dintre preşedinții Joe Biden şi Vladimir Putin.

    Tagurile:
    Marea Neagră, SUA, Nave

    Știrile Zilei