23:20 11 Mai 2021
În direct
  • EUR21.51
  • USD17.82
  • RUB0.24
  • RON4.37
  • UAH0.64
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    37714

    În Berlin şi în alte zone din Germania, accesul clienţilor în anumite magazine sau la coaforuri este condiţionat de prezentarea unui test negativ obligatoriu, situaţie care duce la o scădere substanţială a veniturilor magazinelor şi frizeriilor.

    BUCUREŞTI, 16 apr – Sputnik. În Berlin, dar şi în alte zone din Germania, s-a introdus obligativitatea prezentării unui test negativ la intrarea în anumite magazine sau în frizerii, astfel că numărul clienţilor a scăzut substanţial, potrivit dw.com.

    De exemplu, la un magazin de mobilă din Berlin, clienţii sunt opriţi la intrare de trei paznici care le solicită dovada unui test de coronavirus cu rezultat nevativ, efectuat la un centru acreditat. După ce prezintă actul, ei mai trebuie să completeze un formular cu numele, prenumele, adresa, numărul de telefon și ora intrării în magazin.

    Mai mulţi clienţi au fost respinşi fiindcă nu au prezentat testul, fapt care îi nemulţumeşte profund atât pe aceştia, cât şi pe patronii magazinelor.

    „Este o nebunie totală. Am nevoie de test ca să intru aici, dar nu și la supermarket, unde este aglomerație”, spune o femeie, în timp ce paznicul a explicat, ridicând din umeri: „Nu eu fac regulile”.

    Şi frizeriile sunt afectate de acest regulament. „Ne sună disperați patronii de saloane spunând că, din cauza testării obligatorii, clienții își anulează programările”, a spus, într-un interviu acordat presei locale, directorul filialei din Hamburg a Asociației Meșteșugarilor, Hjalmar Stemmann.

    De asemenea, într-un magazin de alături, de accesorii casnice, porțelan și alte mărunțișuri, nu intră aproape niciun client.

    „Noi trăim din clienții care intră în magazine și cumpără lucruri spontan. La noi, treaba cu testarea nu funcționează”, a spus un vânzător de la acest magazin.

    Magazinele cărora li se permite să rămână deschise doar pentru clienții cu rezultate negative la testul pentru COVID-19 înregistrează o scădere cu 62% a vânzărilor faţă de perioada de dinaintea crizei, potrivit unui studiu al Asociației Germane a Comerțului cu Amănuntul (HDE).

    Şi alte landuri federale aplică acest model, valabil acum, de exemplu, în Mecklenburg-Pomerania Anterioară, Hamburg, Saxonia, Saarland și Bavaria. Mai mult, o strategie similară urmează să se pună în aplicare în Saxonia Inferioară, Saxonia Anhaltină și Turingia, în timp ce în Renania de Nord-Vestfalia, districtele și orașele decid în mod independent dacă vor impune sau nu condiţionarea accesului în magazine de prezentarea unui test negativ.

    Tematic

    Cercetători din Germania au descoperit substanţe chimice periculoase în măşti
    Germania este aproape de a începe negocierile cu Rusia pentru vaccinul Sputnik V
    Germania: Poliția patrulează pe străzile din München - revenit la stare de asediu
    Tagurile:
    Germania, Test

    Știrile Zilei