15:16 13 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.52
  • USD17.69
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    26280

    Măsurile restrictive ale guvernului canadian în fața „celui de-al treilea val” sunt întâmpinate cu opoziţie chiar din partea poliţiei, ceea ce este o premieră, potrivit jurnalistului Pierre Bourque, din Ottawa.

    BUCUREŞTI, 29 apr – Sputnik. Jurnalistul Pierre Bourque, din Ottawa, a vorbit, într-un dialog cu jurnalista Rachel Marsden, despre situația din Canada. Confruntate cu creșterea numărului de spitalizări atribuite variantelor Covid-19, autoritățile canadiene au continuat să impună restricţii.

    Dar opoziția masivă, chiar și din partea poliției, le-a făcut să le retragă. Guvernul din Ontario, cea mai mare provincie a țării, a renunțat la un ordin de arestare la domiciliu a populației după proteste de la diferite departamente de poliție, care au anunţat că nu vor verifica oamenii pentru a-i întreba motivul pentru care sunt afară.

    În plus, ca răspuns la noua interdicție de călătorie interregională în provincia Columbia Britanică, președintele Federației Naționale de Poliție, Brian Sauvé, a declarat că „impunerea de blocaje rutiere pune o presiune și mai mare asupra resurselor limitate”. La acestea se adaugă o carantină hotelieră obligatorie și contra cost pentru toți călătorii care sosesc pe teritoriu cu avionul și o campanie de vaccinare mult mai lentă față de cea din Statele Unite.

    Dacă la început, când nu știam ce să facem împotriva acestei pandemii, ascultam de guvern, Pierre Bourque, redactor șef al Bourque Newswatch, a explicat pentru Le Désordre mondial că populația a început să se sature.

    „Oamenii sunt sătui, mai ales în Ontario, unde constrângerile sunt severe, deoarece e un număr mare de infectări. Anul trecut, când poliția se afla pe poduri pentru a controla circulaţia, nimeni nu critica măsurile. Astăzi, ascultăm tot mai puțin de guvern, populația și poliția s-au săturat”, a spus jurnalistul, citat de Sputnik France. 

    De asemenea, un ONG din Alberta a contestat în instanță principiul limitării circulației oamenilor. Contestaţia a fost iniţial respinsă. Dar care este sentimentul general al populației față de această restricție? Există întotdeauna un anumit procent din populație care este împotriva a ceea ce decide guvernul, explică jurnalistul:

    „Încă trebuie să fim atenţi cu noile variante. Dar faptul de a fi puşi în carantină este un lucru foarte costisitor, în timp, dar și în bani. Unii ar prefera mai degrabă să plătească o amendă decât să se autocarantineze”, a spus Bourque.

    Oamenii vor să își continue activitățile, deoarece nu văd virusul circulând printre cei dragi, a adăugat Pierre Bourque.

    „Spitalele sunt cu siguranță supraîncărcate. Dar principala problemă este că majoritatea populației nu cunoaște pe cineva care a avut Covid. Vedem la televizor sau pe internet sau auzim la radio. Chiar și eu, după 14 luni de această pandemie, cunosc doar o singură persoană care a avut Covid”, a adăugat jurnalistul canadian.

    Tagurile:
    Canada

    Știrile Zilei