21:42 23 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.37
  • USD17.97
  • RUB0.25
  • RON4.34
  • UAH0.66
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    57172

    În timp ce Italia se pregătește pentru o redresare în domeniul economic datorită planului de stimulare al noului său premier, Mario Draghi, acesta a comentat că societatea europeană este marcată de inegalități, atât la nivel de generații, cât și la nivel de regiuni.

    BUCUREŞTI, 7 mai – Sputnik. Premierul italian, Mario Draghi, a exprimat o poziţie critică privind politicienii europeni în urma adâncirii inegalităților sociale în cadrul Uniunii Europene.

    „Mult timp UE a făcut din modelul său social un motiv de mândrie. Visul european este să se asigure că nimeni nu rămâne în urmă. Dar, chiar şi înainte de pandemie, societatea și piețele noastre de muncă erau fragmentate în ceea ce priveşte inegalitățile dintre generații, sexe și regiuni. Italia nu este așa cum ar fi trebuit, nici Europa așa cum ar trebui să fie”, a spus Draghi, citat de agenția de presă ANSA, în cadrul unei întâlniri pe tema „Ocuparea forței de muncă și locuri de muncă”.

    Un „sistem profund nedrept”

    De asemenea, premierul italian a criticat piețele bilaterale pentru lipsa de echitate, spunând că acestea pun în pericol situația celor mai defavorizate segmente ale populației, cum ar fi tinerii și femeile.

    „Acest sistem este profund nedrept și reprezintă un obstacol în calea capacității noastre de creștere și inovare”, a adăugat Mario Draghi, menționând necesitatea ca Italia să menţină „programul de sprijin pentru ocuparea forței de muncă” și „măsuri de stimulare fiscală”.

    Premierul a subliniat în acest context că Italia încearcă „să remedieze această tristă situație”, în special prin investiții de 6 miliarde de euro în reformarea politicilor pieței muncii, axate pe formarea și recalificarea celor în căutarea de locuri de muncă, fie că vor să-şi schimbe locul de muncă, sau îşi căută primul loc de muncă.

    În plus, 4,6 miliarde de euro vor fi folosiți pentru creșterea numărului de creșe și grădinițe pentru a simplifica viața mamelor care lucrează.

    Planul de redresare

    Mario Draghi a prezentat Parlamentului, în 26 și 27 aprilie, planul său de stimulare pe cinci ani, valorând 248 miliarde de euro, inclusiv 191,5 miliarde finanțate de Uniunea Europeană. Cadrul general al acestui dispozitiv a fost adoptat cu o foarte mare majoritate atât în Camera Deputaților, cât și în Senat.

    Acest plan este structurat în jurul a șase misiuni principale. Astfel, îşi propune să aloce 49,2 miliarde de euro inovației digitale, 68,6 miliarde - cel mai mare buget - pentru tranziția ecologică, 31,4 miliarde către infrastructură, mai ales pentru dezvoltarea trenurilor de viteză mare, 31,9 miliarde pentru educație și cercetare, 22,4 miliarde pentru ocuparea forței de muncă și 18,5 miliarde pentru sectorul sănătății, potrivit Sputnik France.

    Tagurile:
    Mario Draghi

    Știrile Zilei