09:52 24 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.47
  • USD17.98
  • RUB0.25
  • RON4.36
  • UAH0.66
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    Coronavirus în România, Moldova și în lume (1799)
    595510

    Premierul britanic, Boris Johnson, face un anunț așteptat de britanici – dar este și exemplu pentru cei de pe continent

    BUCUREȘTI, 10 mai – Sputnik. Premierul Boris Johnson este omul zilei – presa internațională anunță că acesta va confirma astăzi relaxarea restricţiilor datorate pandemiei.

    Decizia de datorează în primul rând îmbunătăţirii situaţiei medicale, dar și vaccinării masive a britanicilor - peste 35 de milioane din cei 68 de milioane de locuitori primind prima doză de vaccin.

    Anunțul va fi făcut în această după amiază, când Johnson va face publică ”a treia etapă a foii sale de parcurs pentru ieşirea din lockdown”, anunță AGERPRES.

    ”Noua etapă va intra în vigoare la 17 mai, dată la care vor fi, de asemenea, relaxate unele restricţii privind călătoriile în străinătate”, transmite sursa citată, arătând că începând de la acea dată, britanicii ”ar urma să aibă voie să se întâlnească în locuri închise: şase persoane cel mult sau două familii”.

    De asemenea, barurile şi restaurantele ar urma să funcționeze și în interior, iar nunţile să aibă până la 30 de participanţi, în timp ce în exterior, adunările cu mai mult de 30 de persoane ar urma să rămână interzise.

    ”Programul nostru de vaccinare continuă cu succes - mai mult de două treimi dintre adulţii din Marea Britanie au primit până acum o primă doză - şi acum putem ieşi din lockdown cu prudenţă, dar ireversibil”,  se arată într-un document al Guvernului britanic, citat de presa internațională.

    Marea Britanie deține recordul de decese COVID-19, cu peste 127.000 de morţi, cei mai mulți fiind în Anglia.

     

    Тема:
    Coronavirus în România, Moldova și în lume (1799)
    Tagurile:
    Marea Britanie, coronavirus, Criză, COVID-19

    Știrile Zilei