12:47 14 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.50
  • USD17.70
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    34171

    Organizația ”Solidaritate România-Palestina” anunță un ”Miting de protest” în centru Capitalei – va avea loc în acest weekend

    BUCUREȘTI, 13 mai – Sputnik. Comunitatea  Solidaritate România-Palestina anunță un ”Miting de protest” pentru sâmbătă 15 mai, între orele 12:00 și 14:00.  

    Mitingul este definit ca ”împotriva acțiunilor, în desfășurare, de purificare etnică a populației native palestiniene pe care Israel le execută un Ierusalimul de Est ocupat, în general, și în cartierul Sheik Jarrah, în special”.

    Organizație acuză că, în conformitate cu Convențiile de la Geneva, acțiunile acestea constituie ”crime de război și, conform Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale, constituie crime împotriva umanității”.

    Mitingul de protest va avea loc pe platoul statuilor de la Universitate, sub deviza ””Niciodată din nou” înseamnă niciodată din nou pentru toți!”.

    Până la ora difuzării acestei știri, aproape 400 de persoane au răspuns la invitația online.

    România a fost la nivel, în perioada Nicolae Ceaușescu, cel mai activ stat în găsirea de soluții pentru pacea din conflictul între Israel și OEP. Și în anii 90, activitatea României a continuat în acest sens, Bucureștiul fiind gazda unei întâlniri istorice între Yasser Arafat și Shimon Perez. 

    ***

    La ora actuală, în conflict sunt raportate sute de răniți, dar și 70 de morți priințe palestinieni, dintre care și copii, precum și șapte evrei.

    Israel intenționează să acționeze militar, anunță premierul Benjamin Netanyahu, subliniind că populația nu trebuie să comită violențe.

    ”Nimic nu poate justifica o mulțime arabă care atacă evrei și nimic nu poate justifica o mulțime evreiască care atacă arabi”, a declarat premierul Israelului. .

    Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, s-a declarat „îngrijorat” iar Consiliul de Securitate al ONU a fost convocat pentru a treia oară în această săptămână.

    Rusia și SUA au lansat apeluri la calm și la pace, ca și Uniunea Europeană.

    Purtătorul de cuvânt al Președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat că părțile la conflict ar trebui să încerce să găsească o soluție, bazându-se pe rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU.

    De asemenea, Dmitri Peskov a declarat că Moscova se arată ”îngrijorată de numărul tot mai mare de victime  și solicită ambelor părți să manifeste prudență”.

    Tagurile:
    Bucureşti, Palestina, Proteste

    Știrile Zilei