19:33 21 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.33
  • USD17.90
  • RUB0.25
  • RON4.33
  • UAH0.66
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    771190

    Spectacolul concurs Eurovision a consemnat o decădere a gustului public, semnificativ pentru involuția societății europene în perioada pandemiei – și o victorie a globalismului.

    BUCUREȘTI, 24 mai – Sputnik. Da, recunosc, am pierdut câteva ore urmărind finala Eurovision. Eram curios să văd cum ”revine” lumea marilor spectacole artistice după închiderea pandemiei. Să văd reacția publicului, cum s-a schimbat gustul europenilor după mai mult de un an de restricții majore.

    Câștigătorii au fost  scoși din ”pălăria” publicului - un grup de bizari italieni, interpreți ai unui gen de ”Metal”, costumați stil Marilyn Manson. O muzică de slabă factură pentru genul Hard sau Metal Rock, de nivelul pieselor prestate la căminele culturale de tinerii „emancipați”.

    În rest, au fost apreciate de „public” tentative diverse – o încercare eroică de a readuce șansoneta și versul autentic (Franța), o brambureală onirico-morbidă (Elveția), sexualitate perversă (Malta), un alt Hard Metal de slabă calitate (Finlanda) sau aiureala și prostul gust venit din Ucraina etc.

    Sigur, par nedrept rezumându-mă la primele locuri, pentru că mai jos s-au clasat și piese reușite.

    Dar, în ansamblu, prima mare manifestare s-a caracterizat prin două aspecte: transmiterea unui sentiment de ”supărare” și dominația slabei calități combinată cu prostul gust.

    Altfel spus, în această paradigmă de exprimare ”artistică” s-a regăsit ”publicul” primului mare spectacol de după pandemie. Sau „plandemie”. Dar vă rog să rețineți: singura rază de lumină – calitate, mesaj lăuntric, cultură, talent - vine din țara care a adus revoluții și evoluții – Franța.

    Ei bine, vă propun să proiectăm către viitor, în bătălia în care suntem toți. Într-un fel sau altul, angrenați – politica. Nu doar cea din România, ci la nivel european.

    Pentru că, dacă am văzut paradigma sentimentelor și alegerilor publicului în spectacolul ”artistic”, oare va fi ea diferită în spectacolul politic?

    Personal, nu pot să spun nu sau da, mai ales dacă e să ne gândim la România. Și asta pentru că e o țară influențabilă, cu tot mai puțină personalitate (și demnitate), dar și pentru că mai sunt cel puțin doi ani până să înceapă bătălia finală.

    Și, totuși, chiar și la nivel european, al UE… de ani buni vedem că nu apar personalități ci, dimpotrivă, dispar! Așa că oferta, peste doi sau trei ani, va fi cam aceeași, cu cea de acum. Iar în linii mari, confruntarea se va duce între doi poli: globalismul și suveranismul.

    Naționalismul este trecut la ”așa nu”, fiind stropit din belșug cu fenomene care, de fapt, nu îi sunt proprii – xenofobie, șovinism, etnicism, antisemitism…

    Mă surprinde, dar în această maculare a marelui sentiment național văd implicați intelectuali, oameni pe care i-aș fi regăsit între apărătorii unui drept al cetățeanului de a-și pune națiunea – nu etnia! – mai presus de orice altceva pământesc sau uman.

    Sigur că Eurovision 2021 este încă o victorie a globalismului – și chiar folosind Italia, una dintre speranțele suveranismului.

    De aceea Rusia - despre a cărei reprezentantă mi-e greu să vorbesc… ce diferență între talentul și distincția Polinei Gagarina, care acum a transmis rezultatul votului juriului, și personajul de la această ediție – dar această Rusia a trimis un mesaj de esență populară, națională, punctând că rămâne pilonul deciziei suverane.

    Moldova, sincer, ca admirator al talentelor de la Chișinău, am rămas dezamăgit. Preferam o Natalia Barbu. Sau ”Zdob și Zdub”, de exemplu. Sau chiar Irina Rimes. În fine, ei au preferat o Marilyn Monroe ex-sovietică. Asta e… au alegeri anticipate.

    Despre România… mai bine haide, pa!

    Tagurile:
    Eurovision, Italia

    Știrile Zilei