18:52 14 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.50
  • USD17.70
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
    Internaţional
    Sa primesc un link scurt
    827112

    Comisia Europeană a anunțat astăzi un plan de relansare de 600 de milioane de euro pentru Republica Moldova, dar banii sunt strict condiționați de cedarea unor elemente cheie ale suveranității acestei țări.

    BRUXELLES, 2 iun – Sputnik. Comisia Europeană a anunțat astăzi printr-un comunicat de presă un plan de redresare economică pentru Republica Moldova, care va însemna până la 600 milioane de euro în asistență macrofinanciară, subvenții și investiții.

    Această nouă finanțare va fi mobilizată în următorii trei ani pentru a promova investiții care stau la baza unei redresări durabile și incluzive după criza COVID-19, arată Comisia Europeană.

    Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat cu privire la acest plan că Republica Moldova se află la o răscruce de drumuri și că ”planul de redresare economică al UE constituie un efort fără precedent de a ajuta țara pe drumul său spre redresare și de a conduce o agendă ambițioasă de reformă, în interesul cetățenilor săi. În cele din urmă, acest plan ilustrează forța asocierii noastre și solidaritatea de a lupta împreună cu pandemia COVID-19”.

    Potrivit Comisarului pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, planul ar avea intenția de a stimula redresarea socio-economică pe termen lung și stimularea potențialului economic neexploatat al Moldovei în beneficiul cetățenilor săi.

    ”Vom investi în economie, în conectivitate, în educație și în domeniul ocupațional. Planul va sprijini reformele structurale indispensabile, inclusiv în domeniile cheie ale justiției și luptei împotriva corupției”, a mai spus comisarul.

    Planul pentru Republica Moldova le amintește cunoscătorilor de ”investițiile” similare europene în sistemul de justiție și în ”reformele” din România care au avut ca scop real distrugerea economiei românești, creșterea importurilor și distrugerea independenței justiției și a instituțiilor statului și preluarea controlului asupra acestora.

    Planul se bazează pe cinci piloni: managementul finanțelor publice și guvernanță economică; economie competitivă, comerț și IMM-uri; infrastructură; educație și angajabilitate; reforma statului de drept și a justiției, mai arată Comisia Europeană.

    Planul de redresare economică anunțat astăzi, se mai arată  în comunicat, stabilește planuri pentru investiții de până la 600 milioane de euro între 2021 și 2024, în strânsă cooperare cu statele membre ale UE și instituțiile financiare internaționale, ca parte a abordării „Team Europe”, precum și cu investitorii privați.

    Foarte importante sunt precizările pe care le face Comisia Europeanp la finalul comunicatului însă, unde precizează că planul de redresare economică este supus unei condiționări stricte. Altfel spus, investițiile se vor face pe baza unei abordări „mai mult pentru mai mult”, cu progrese în reformele structurale, în domeniul justiției și în special lupta împotriva corupției, ca o condiție prealabilă pentru asistența financiară. Aici asemănarea cu România este izbitoare, chiar și dacă se face comparația doar cu recentul PNRR: UE dă bani doar dacă statul îngenunchează în fața Bruxelles-ului și renunță la suveranitatea sa economică și politică!

    Tagurile:
    Comisia Europeană, Republica Moldova

    Știrile Zilei