18:51 28 Iunie 2017
Chişinău+ 30°C
În direct
    Iurie Rosca

    Cum spulberăm mitul „pericolului românesc” dincoace de Prut?

    Iurie Rosca
    MOLDOVA-ROMÂNIA
    Sa primesc un link scurt
    802

    Un adevăr pe care nu-l poate nega nimeni în Republica Moldova ţine de percepţia diferită a României dincoace de Prut. Dacă pentru unii ţara de dincolo de Prut este Patria-mamă, „paradisul terestru” şi spaţiul sacru, pentru alţii România este statul care constituie un potenţial pericol pentru Republica Moldova.

    O categorie destul de largă de cetăţeni îi atribuie României statutul de potenţial agresor, de „duşman extern”, de stat ce ar urzi planuri expansioniste, anexioniste etc. Se ştie bine că astfel de prejudecăţi îşi au rădăcina în istoria noastră nu prea îndepărtată, interpretată de o manieră diametral opusă de către istoricii, analiştii politici sau politicienii din Republica Moldova. În mod evident, cei care se lasă cuprinşi de sindromul „pericolul românesc” sunt de regulă fie vorbitori de limbă rusă, fie nostalgici după defuncta URSS, iar cei care reprezintă tabăra adversă îşi alimentează viziunea din interbelicul românesc, perioadă când Basarabia a făcut parte din România Mare.

    Altfel zis, avem de a face cu nişte hărţi mentale care nu doar că nu se suprapun, ci alcătuiesc însăşi esenţa conflictului ideologic, identitar şi etnolingvistic, care sparge societatea moldovenească în două tabere beligerante ireconciliabile. Iar o astfel de stare de lucruri minează coeziunea socială, creează instabilitate politică şi alimentează separatismul teritorial. Mai grav, în faţa unui discurs belicos, paseist şi revendicativ al unor capete înfierbântate, populaţia rusofonă, simţindu-se ameninţată, îşi îndreaptă speranţele spre Rusia, care este văzută ca protector în faţa unei „invazii iminente” a României. Nu încape îndoială că aici  nu e vorba decât despre nişte reacţii pline de panică, ce nu au nimic în comun cu realitatea, dar are ce are cu subconştientul sau imaginarul colectiv. Vorba e că în Republica Moldova există două „adevăruri”, aflate la extremităţi diferite, asupra aceloraşi evenimente istorice şi fenomene etno-lingvistice. Iar acestea sunt manifestate cu pasiune, cu înverşunare chiar, devin elemente-cheie ale unor platforme politice care se alimentează reciproc, contestându-se reciproc în avantajul ambelor părţi şi în detrimentul societăţii.

    Evadate din mediul academic în cel politic, acestei subiecte incendiare otrăvesc spaţiul public şi cantonează segmente largi ale cetăţenilor în zone de conflict iremediabil. Armata „unionistă” se războieşte de zor cu cea „moldovenistă”, baricadele ridicate de cele două grupări „fundamentaliste”  devin insurmontabile din perspectiva edificării unui stat funcţional şi a unei societăţi ce ar împărtăşi acelaşi set de valori şi repere comune. După mai bine de un sfert de veac de polemici aprinse şi de încercări temerare de a pune în practică una sau alta dintre versiunile celor două ideologii aflate în conflict, cred că este deja timpul să se tragă nişte concluzii.

    Una dintre ele ar fi următoarea. România ca stat ar putea face mult mai mult pentru a elimina aceste confuzii de percepţie dincoace de Prut. Una dintre sarcinile strategice ale unei diplomaţii înţelepte în raport cu Republica Moldova ar trebui să fie  tocmai eliminarea oricăror speculaţii şi răstălmăciri pe marginea naturii relaţiilor dintre cele două state. Altfel zis, Bucureştiul trebuie să-şi dorească să aibă o imagine la fel de bună şi la Chişinău, şi la Bălţi, şi la Comrat, şi la Tiraspol. Fireşte, o astfel de imagine pozitivă nu poate fi creată şi consolidată peste noapte. Şi nu este vorba despre aplicarea unor tehnici de seducţie mediatică sau de marketing politic, ci de un efort onest şi responsabil îndreptat spre eliminarea unor clişee de percepţie. Iar pentru asta iniţial ar trebui ca elitele politice, comunitatea de experţi, mediul cultural şi academic din România să realizeze că o astfel de problemă există. După care s-ar putea trece în revistă cauzele ce au generat o atare stare de fapt. Iar de aici s-ar putea avansa spre identificarea celor mai potrivite metode care să contribuie la o mai bună înţelegere şi să determine apariţia unor simpatii în mijlocul unor pături din ce în ce mai largi ale cetăţenilor din Republica Moldova.

    Am schiţat aici doar existenţa unei probleme ce vizează relaţiile moldo-române, privind-o mai mult din perspectiva Bucureştiului decât din cea a Chişinăului. Asta pentru că personal nu-mi este deloc indiferent faptul cum este privită România dincoace de Prut. Iar aici nu este vorba despre nişte sensibilităţi subiective, care ar putea fi trecute cu vederea, ci ce interesele naţionale fundamentale ale României şi ale Republicii Moldova, care sunt complementare, nu divergente. Şi asta chiar dacă România este membru NATO şi UE, iar Republica Moldova nu e şi poate nu va fi niciodată.  Desigur, însăşi apariţia unei astfel de preocupări la Bucureşti presupune existenţa unei atitudini univoce faţă de dreptul la autoguvernare şi la alegerea propriei opţiuni geopolitice a poporului Republicii Moldova, care s-ar putea să coincidă, dar s-ar putea şi să difere de opţiunea României.

    Aceste rânduri sunt o invitaţie la dialog pentru prietenii noştri din România, ca şi pentru cei din Republica Moldova, care ar fi interesaţi de subiectul creionat mai sus.

    Vom reveni.

    Iurie Roşca,

    Chişinău

    Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacţiei Sputnik Moldova.

    Reguli de utilizareCOMENTARII




    Știrile Zilei