18:38 28 Iunie 2017
Chişinău+ 30°C
În direct
    Teatrul Național Mihai Eminescu

    Teatrele din București și Iași, din nou pe scena Teatrului Național din Chișinău

    © Sputnik/ Мирослав Ротарь
    MOLDOVA-ROMÂNIA
    Sa primesc un link scurt
    701

    Teatrul Național „Mihai Eminescu" din Chișinău va găzdui un eveniment de amploare. Teatrul Național I.L. Caragiale din București și Teatrul National "Vasile Alecsandri" din Iași vor juca din nou spectacole pe scena din Republica Moldova.

    CHIȘINĂU, 15 mar — Sputnik. În perioada 23-27 martie curent, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București și Teatrul National "Vasile Alecsandri" din Iași vor ține din nou spectacole pe scena din Chișinău, în cadrul unui eveniment de amploare găzduit de Teatrul Național „Mihai Eminescu".

    Actorii de la din București vor juca în două spectacole. Primul se întitulează „20 de ani în Siberia", în regia lui Sorin Misirianțu, un spectacol realizat în cadrul Programului „Procesul comunismului prin teatru", în interpretarea de un puternic dramatism a Amaliei Ciolan. Este un monolog dramatic după cartea "20 de ani în Siberia. Amintiri din viață" de Anița Nandriș-Cudla.

    Al doilea spectacol este „Și între noi e totul bine", de Dorota Masłowska, în traducerea Sabrinei Daici și în regia lui Radu Afrim.

    „Între noi e totul bine" e o piesă profund umană, sunt acolo gândurile amestecate ale unei fetițe în fața unei integrame „gata rezolvată" pe teme politice", spune regizorul Radu Afrim cu referire la acest spectacol teatral.

    Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași a pregătit, la fel, două piese. Prima fiind „Pălăria florentină" de Eugène Labiche și în regia lui Silviu Purcărete.

    Al doilea spectacol în care vor juca actorii ieșeni este „Cabaretul cuvintelor" de Matei Vișniec, scenariul teatral realizat de Ovidiu Lazăr după volumul omonim și în regia lui Ovidiu Lazăr.

    Acesta din urmă, spune regizorul "este un spectacol aproape transparent, extrem de "salubru" vizual, care să spună câte ceva despre ce se poate întâmpla în mintea și în sufletul nostru atunci când ne lăsăm trăiți de cuvinte: ritmuri vitale, emoții, tristeți, grotesc și sublim, bucurii și deriziune… Un bestiariu minuscul al lumii în care trăim", citat dintr-un fragment din jurnalul de repetiții.

    Reguli de utilizareCOMENTARII




    Știrile Zilei