01:17 26 Iunie 2017
Chişinău+ 21°C
În direct
    PETROL, EXTRAGERE

    Prognoze: furtună pe piaţa petrolieră

    © Sputnik/ Евгений Биятов
    MOLDOVA-ROMÂNIA
    Sa primesc un link scurt
    1613

    În pofida stabilizării de moment a situaţiei de pe piaţa petrolului, există o serie de factori care ar putea provoca noi destabilizări şi oscilaţii ale cotaţiilor.

    CHIŞINĂU, 16 mar – Sputnik. Pe piaţa internaţională a petrolului persistă o tendinţă de creştere a preţurilor, însă aceasta este determinată de o serie de factori de moment, care nu pot asigura o dinamică stabilă previzibilă, ceea ce ar putea provoca o adevărată furtună şi oscilaţii constante ale cotaţiilor, sunt de părere specialiştii agenţiei „Alpari”.

    Miercuri, preţul petrolului a crescut din nou. Barilul de Brent se vinde cu 39,2 dolari, iar WTI cu 36,9 dolari.

    Scumpirea „aurului negru” este determinată de creşterea moderată a rezervelor de petrol în SUA şi de renunţarea autorităţilor americane la sporirea extracţiei în Oceanul Atlantic (din cauza preţurilor reduse).

    Însă aceşti factori vor menţine tendinţa de scumpire a petrolului doar pe termen scurt.

    Între timp, apar noi informaţii despre faptul că întâlnirea principalilor exportatori de petrol, care urma să aibă loc în aceste zile la Moscova, ar putea fi organizată mai târziu şi anume la jumătatea lunii aprilie. Astfel, şansele îngheţării creşterii volumului extracţiei la nivel global la ora actuală sunt minime.

    În următoarele zile, pe piaţa petrolului preţurile ar putea să oscileze mai mult. Acestea ar putea să crească şi să scadă brusc, în funcţie de o serie de factori de moment.

    Reguli de utilizareCOMENTARII




    Știrile Zilei