22:28 21 August 2017
Chişinău+ 20°C
În direct
    Dacian Cioloș

    Guvernul Cioloş are zilele numărate. Din America i se trage

    © AFP/ DANIEL MIHAILESCU
    MOLDOVA-ROMÂNIA
    Sa primesc un link scurt
    1 0 0

    Aceasta fiind realitatea, nu cea pe care o crede Dacian Julien Cioloș, într-un timp foarte scurt de acum încolo, cel târziu la începutul anului viitor, ne vom trezi izbiţi de un colaps monetar extrem de violent

    Editorial de Ilie Catrinoiu

    Dacian Julien Cioloş şi-a arătat incompetenţa săptămâna trecută când s-a dus la Washington. Parcă ai zice că o caută cu lumânarea această mascotă a pușcăriabilului Băsescu Traian. Pus să latre a pagubă şi catastrofă, Julien Cioloş s-a întâlnit la Casa Albă cu Joe Biden ca să ceară mai multă înarmare împotriva Rusiei. Apoi s-a milogit în faţa unor corporaţii aflate în faliment (Coca Cola Company, ExxonMobil, Dow Chemical, etc) ca să vină să „investească" în România; să dăm gazul din Marea Neagră şi ce mai e de dat ca să ne îmbogăţim mai repede. Nerăbdător, domnu' Cioloş.

    N-are de unde să ştie Julien Cioloş că s-a dus vremea slugărniciei la fel cum s-a dus şi vremea colonialismului. Omenirea a intrat deja într-o nouă etapă. Ori ai un proiect de ţară şi scoţi România din cataclismul social ce se va dezlănţui, ori poporul român dispare de pe hartă în urma unui război civil întreţinut de mascote sorosiste precum politicienii PSD — PNL — ALDE — UNPR — UDMR — PMP. Este tot ce-şi doreşte speculatorul Soros mai mult: un război civil la nivel planetar dacă unul nuclear e mai greu de făcut. Capitalismul speculativ a dus omenirea în dezastru şi acum caută să facă şi mai mult profit din haosul declanşat şi din dispariţia unor state întregi, printre ele aflându-se şi România.

    Nu mai există cale de mijloc; nu mai există moderaţie atunci când trebuie să îţi salvezi poporul. Spiritul justiţiar şi triumfalismului poporului român stau să se impună cu radicalitate şi fără milă pentru speculatorii internaţionali de pe burse. Iar guvernul Cioloş a arătat în doar şase luni de când a preluat puterea că nu e capabil de nimic şi că se joacă de-a popa prostu' cu milioane de români. Să te ploconeşti de America în contextul în care ţara lui George Washington nu mai are nimic de oferit umanităţii mileniului III — asta da ratare!

    Ne întrebăm pe bună dreptate ce fel de consilieri are Dacian Julien Cioloş. Cu siguranţă nişte pierde-vară de vreme ce nu sunt la curent cu ce se petrece în economia Statelor Unite. Ar fi trebuit să ştie că n-ai ce să-i mai ceri Americii de vreme ce volumul total al vânzărilor este în scădere de aproape doi ani, fiind acum cu circa 15% mai mic decât a fost la sfârșitul anului 2014. Câştigurile corporaţiilor au scăzut timp de patru trimestre consecutive, ceea ce înseamnă că urmează o recesiune dură finalizată prin colaps.

    Profiturile companiilor listate la S&P 500 au scăzut cu 7,1% în primul trimestru din 2016, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În luna aprilie, falimentele comerciale au crescut cu 32% faţă de anul precedent. De exemplu, traficul feroviar a fost cu 11% mai mic luna trecută decât a fost în aceeași lună a anului 2015; în prezent există 292 locomotive care staţionează în mijlocul deșertului Arizona pentru că nu au ce să transporte.

    Potrivit Challenger, Gray & Christmas, în luna aprilie locurile de muncă au dispărut cu 35% mai mult decât în luna martie, iar în primele 4 luni ale acestui an au dispărut 250.061 de joburi, cu 24% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului trecut când numărul lor a fost de 201.796 de joburi dispărute. Acest lucru indică probleme grave pe piaţa muncii americane. De exemplu, o familie din cinci nu are angajat niciun membru al ei pe piaţa muncii.

    Creşterea PIB-ului în primul trimestru din 2016 a fost de doar 0,8%, deşi previziunile iniţiale au fost pentru o creştere de 0,9%. În ultimul trimestru din 2015 creşterea fusese de 1, 4%, deci diferenţa este mare.

    În aprilie, FED a publicat faptul uluitor că 47% din americani nu au 400$ în caz de vreo urgenţă. Nu în ultimul rând, Barack Obama mai are câteva luni şi devine primul preşedinte din istoria Statelor Unite în mandatele căruia economia nu a avut în niciun an o creştere mai mare de 3%.

    Aceasta fiind realitatea, nu cea pe care o crede Dacian Julien Cioloş, într-un timp foarte scurt de acum încolo, cel târziu la începutul anului viitor, ne vom trezi izbiţi de un colaps monetar extrem de violent. Sfârşitul liberalismului. Iar un război civil este inevitabil câtă vreme clasa politică ce ne-a dus în această catastrofă nu se dă la o parte. Corupţia şi setea de putere nu îi lasă să plece din scenă. Speculatorii ştiu de ce. Din America li se trage.

    Ilie Catrinoiu este critic social şi membru fondator al Ligii Distributiste Române Ion Mihalache; el scrie despre politică, economie şi cultură dintr-o perspectivă creştină.

    Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik.

    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei