20:49 21 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.37
  • USD17.40
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.69
    Elicopter SMURD

    Iată ipoteza principală a prăbuşirii elicopterului SMURD în Moldova

    photo: igp.gov.md
    ROMÂNIA-MOLDOVA
    Sa primesc un link scurt
    1601

    Aparatul de zbor prăbuşit în raionul Cantemir din Moldova avea o cameră video la bord, iar înregistrările ar putea ajuta ancheta să stabilească cauzele exacte.

    CHIŞINĂU, 8 iun — Sputnik. Noile date despre cauzele prăbuşirii elicopterului SMURD în Republica Moldova arată că la manşa aparatului nu se afla comandantul unităţii de la Iaşi, ci pilotul mai tânăr, Voicu Şocae. Comandantul Doru Gavril era doar copilot, deoarece, chiar dacă avea peste 4000 de ore de zbor, nu toate însă la manşa unui eurocopter. De altfel, acesta încă nu susţinuse examenul pentru a pilota acest tip de elicopter, transmite Digi24.

    Aparatul de zbor prăbuşit în raionul Cantemir din Moldova avea o cameră video la bord, iar înregistrările ar putea ajuta ancheta să stabilească cauzele exacte.

    Până în acest moment, toate probele adunate de la faţa locului, aşa-numita cutie neagră, îi conduc pe anchetatori spre o posibilă eroare de pilotaj.

    Astfel, ipotezele principale denotă că elicopterul zbura la mică altitudine, din cauza norilor foarte joşi.

    „Pilotul a urcat o pantă iar în faţa lui a văzut stâlpi de înaltă tensiune. Aparatul a evitat liniile de curent, iar pilotul ar fi vrut să readucă elicopterul la înălţimea dorită. Atunci a atins vârfurile copacilor deasupra cărora zbura în acel moment. Elicopterul a rupt arborii pe o lungime de aproape 80 de metri, s-a dezintegrat şi s-a prăbuşit".

    Turnul de control i-a avertizat pe piloţi despre condiţiile meteo nefavorabile.



    Știrile Zilei