23:36 22 August 2017
Chişinău+ 17°C
În direct
    Agricultor, tehnică agricolă

    Moldova vrea să dezvolte agricultura ecologică în cooperare cu Cehia

    © Sputnik/ Александр Поготов
    MOLDOVA-ROMÂNIA
    Sa primesc un link scurt
    201

    Moldova și Cehia vor coopera în vederea dezvoltării agriculturii ecologice. În acest scop a fost semnat la Chișinău un memorandum, care prevede o serie de măsuri în vederea atingerii obiectivului enunțat.

    CHIȘINĂU, 10 iun – Sputnik. Vineri la Chișinău a fost semnat un memorandum de înțelegere între Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova (MAIA) și Agenția Cehă pentru Dezvoltare, informează serviciul de presă al ministerului moldovean de resort.

    Documentul prevede dezvoltarea agriculturii ecologice. Acesta a fost semnat vineri în cadrul vizitei oficiale în țara noastră a Premierului Republicii Cehe, Bohuslav Sobotka.

    Sursa oficială precizează că memorandumul a fost semnat de Iurie Ușurelu, viceministru al Agriculturii și Industriei Alimentare și de Michal Kaplan, directorul Agenției Cehe pentru Dezvoltare.

    ”Documentul prevede facilitarea implementării normelor europene în domeniul agriculturii ecologice prin consolidarea cooperării. Astfel, părțile și-au exprimat angajamentul de a susține promovarea valorilor și a principiilor de cooperare eficientă”, notează sursa citată.

    Potrivit MAIA, cooperarea urmează a fi dezvoltată prin proiectarea unor noi intervenții comune bazate pe rezultatele și sugestiile studiilor de fezabilitate și sondaje, alocarea de experți, consilieri și alți specialiști în Moldova pentru furnizarea de expertiză în domeniile de interes reciproc, planificarea unor evenimente comune, cum ar fi reuniuni ale experților, ateliere, conferințe, mese rotunde, furnizarea de echipamente, materiale, bunuri și servicii necesare pentru implementarea cu succes a intervențiilor de cooperare pentru dezvoltare în Moldova, elaborarea unor inițiative comune, proiecte și realizarea unor studii etc.

    MAIA a menționat că orice finanțare, ce urmează să fie furnizată în legătură cu inițiativele respective, vor avea loc prin intermediul unor acorduri separate.

    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei