19:15 23 Octombrie 2018
În direct
  • EUR19.59
  • USD17.03
  • RUB0.26
  • RON4.20
  • UAH0.61
    Vizita președintelui rus, Vladimir Putin, la Paris

    Vladimir Putin efectuează o vizită de lucru la Paris

    Пресс-служба Президента РФ
    Rusia
    Sa primesc un link scurt
    60 0 0

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, efectuează o vizită de lucru în Franța, transmite agenția RIA Novosti.

    BUCUREȘTI, 29 mai — Sputnik. Avionul acestuia a aterizat astăzi la aeroportul Charles de Gaulle, iar din aeroport delegația a plecat la Versailles, unde vor avea loc discuțiile cu președintele Franței, Emmanuel Macron. Aceasta este prima întâlnire a liderului rus cu omologul său francez.

    Potrivit agendei oficiale, inițial discuțiile vor începe într-un format mai restrâns, apoi vor continua în cadrul unei cine. Ulterior, cei doi președinți vor susține o conferință de presă comună.

    Principalele subiecte ale discuției vor fi relațiile bilaterale, combaterea terorismului și reglementarea crizei ucrainene.

    De asemenea, Putin și Macron vor vizita expoziția „Petru I. Un țar în Franța. Anul 1717". Ultimul eveniment din program va fi vizita la Centrul Cultural și Spiritual Rus, deschis la Paris în octombrie 2016.

    Tagurile:
    vizita oficiala, Vladimir Putin, Paris, Franța
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei