21:22 22 Iulie 2018
În direct
  • EUR19.33
  • USD16.66
  • RUB0.26
  • RON4.15
  • UAH0.63
    Fază de joc, Mondialul 1982

    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (XII). Spania 1982 (FOTO, VIDEO)

    © AFP 2018 /
    Rusia
    Sa primesc un link scurt
    Panoramic: Cupa Mondială din Rusia 2018 (127)
    145 0 0

    Cifra participanților, tot mai mare - Africa, Asia și America Centală delegează câte 2 naționale - Salvadorul și Hondurasul, de această dată, fără război - Surprizele primei faze a finalelor - "Dezonoarea de la Gijon" - Două prințeșe deșteptate din letargie - Primele lovituri de deptajare - Fantastica Italie

    BUCUREȘTI, 15 apr — Sputnik. Premiera absolută a ediției a fost punerea în joc nu a 14, ci a 22 de bilete de participare la faza finală, alături de țara gazdă și deținătoarea titlului. În lupta pentru locurile vacante s-au lansat 109 națiuni.

    În Europa nu au fost de notat surprize majore, doar insuccesul olandezilor, medaliați cu argint la ultimele două ediții, și, poate — calificare Scoției și a Irlandei de Nord care, prin efort comun, au marginalizat Suedia.

    României în grupa ei preliminară din nou nu i-a ajuns un punct pentru a prinde unul din cele 2 locuri calificante. Tricolorii au știut să ia 3 puncte de la ocupanta poziției secunde, Anglia (un memorabil 2-1 în 15 octombrie 1980 la București), dar au pierdut tot atâtea în partidele cu prima clasată, Ungaria, și mai slab cotata Elveție.

    Din America de Sud nu a fost în stare să acceadă o fostă glorie, Uruguayul.

    Salvadorul ți Hondurasul, fără ca să dezlănțuie un nou război între ele, au mers frumos, de mână, la turneul final ca reprezentante ale Americii Centrale.

    Alger și Camerun au fost delegații Africii, Kuweit și Nouă Zeelandă — solii Asiei și Oceaniei.

    Spania a primit dreptul de a organiza turneul final din a 4-a încercare…

    …și a făcut tot posibilul pentru a îndreptăți încrederea acordată și a transforma competiția într-o fiestă multicoloră.

    Pentru prima dată s-a pus sarcina de a găzdiu un număr mult mai mare de concurente, un flux enorm de fani li oficialități, de a aduce într-o stare impecabilă 17 arene din 14 orașe ale țării.

    Stadionul principal, firește, nu putea fi altul decât legendarul Santiago Bernabeu, fieful nu mai puțin faimoasei Real Madrid.

    Logoul CM 1982 a fost unul dintre cele mai laconice, dar expresiv și ușor memorabil, pe când posterul — multicolor și futurist.

    Posterul CM-1982
    © AP Photo / Carlo Fumagalli
    Posterul CM-1982

    Postura de mascotă i-a fost încredințată unui simpatic fruct de portocal, Naranjito, echipat, vă dați seama, în culorile naționalei spaniole.

    Naranjito - mascota mondialului din 1982
    Naranjito - mascota mondialului din 1982

    Balonul oficial de această dată a fost botezat Tango España.

    • Formula de disputare a suferit modificări substanțiale: câte 4 concurente în 6 grupe din care ocupantele primelor două locuri acced în faza următoare, apoi 4 grupe cu 3 competitoare chemate să desemneze cea mai bună dintre ele, semifinalele, finala mică, meciul decisiv.
    • FIFA și-a respectat promisiunea de acum 4 ani (vă mai amintiți de scandalosul 6-0 al Argentinei în fața Peru?) că meciurile care, prin jocul rezultatelor, pot decide calificarea, se vor juca la aceeași oră. După cum vom vedea, măsura de precauție nu s-a dovedit a fi de neocolit.
    • Clauza cu privire la loviturile de departajare, în caz de egalitate în partidele eliminatorii, nu numai că a rămas în picioare, dar chiar și-a găsit și prima aplicare practică.

    Să pornească fiesta!

    Fluierul de începere a Campionatului s-a făcut auzit pe 13 iunie deschizând un carnaval care va dura aproape o lună! Deși, spectacolul deseori a fost lipsă.

    Grupa 1 a fost cea mai bizară și, pe alocuri, anostă. Din 6 meciuri 5 s-au încheiat remiză, doar în unul Polonia a surclasat Peru și s-a plasat pe locul de frunte. Italia a ajuns pe 2 la egalitate de puncte cu Camerunul, dar cu golaveraj 2-2 față de 1-1 în dreptul concurentei.

    Germania (după ce a pierdut senzațional de la Alger) și Austria au fost la egalitate de puncte cu bătăioșii reprezentanți ai continentului african, depășindu-i, în definitiv, doar la golaveraj. Avantajul respectiv și, implicit, calificarea, ele și l-au asigurat în meciul direct. Acesta, știută fiind pe parcurs evoluția scorului în cealaltă confruntare, s-a transformat, spre sfârșit, într-o mostră de non-combat, rușinoasă și huiduită copios de public. Mai apoi ea a fost numită "Dezonoarea de la Gijon". Nemții au ales o formulare mai diplomatică — nichtangriffspakt (pact de neagresiune). Chile s-a remarcat doar prin dârza împotrivire în fața algerienilor în ultimul meci în care nu avea nimic de obținut.

    Belgia, surprinzător, a dominat grupa a 3-a, Argentina cu debutantul Maradona a fost pe 2 urmată de Ungaria și Salvadorul pe care maghiarii l-au spulberat în partida directă cu un scor record de 10-1.

    Anglia a făcut knok-out Franța, Cehoslovacia și Kuweitul, cocoșii galici au prins poziția a doua.

    Și mai surprinzătoare a fost prestația Irlandei de Nord, învingătoare incontestabilă a grupei a 5-a. Ei i s-au alăturat gazdele care au întrecut Iugoslavia în clasament având mai multe goluri la activ. Hondurasul a rămas cu lanterna roșie în mână.

    Golaverajul superior a promovat din grupa a 6-a URSS în detrimentul Scoției, Brazilia a fost liderul detașat, iar Noua Zeelandă — codașa fără șanse.

    Meciul Brazilia-URSS, apropo, a fost unul dintre cele mai incitante în această etapă a turneului.

    Premiera absoluta: faza a II-a, pe 4 grupe a câte 3

    Etapă în care unele revelații s-au cam stins, iar alte naționale, cu prestație discretă, au "erupt". Anume atunci a pornit adevărata fiestă!

    Grupa A. Polonia și URSS au făcut un egal în meciul direct, dar deoarece anterior Lato & Ko învinseseră Belgia cu un scor mai convingător, ei au avut câștig de cauză.

    Grupa B. Germania a întrecut Anglia și Spania. Deși, oricare dintre ultimele două, câștigând meciul direct dintre ele, putea să egaleze sau chiar să întreacă dubla campioană mondială. Nu a fost decât un dezolant 0-0.

    Grupa C avea să fie furnizoarea celei mai mari surprize. Italia, parcă deșteptată din somn, cu un Paolo Rossi revenit după o suspendare de 2 an în urma scandalului "Toto Calcio", a trecut cu 2-1 de deținătoarea titlului, Argentina, iar apoi a făcut un incredibil 3-2 cu triplii campioni, brazilienii.

    În Grupa D legea a dictat-o o altă "prințesă revenită din ațipire", Franța lui Michel Platini, care nu a lăsat nici o șansă Austriei și Irlandei de Nord.

    De aici încolo fotbalul spectacol a ieșit totalmente în avanscenă, dăruind publicului partide de cea mai înaltă probă.

    Semifinalele

    Italia, pe aripile curajului regăsit, a dispus de Polonia printr-o dublă semnată, firește, de Rossi.

    Cealaltă partidă a fost un festival al fotbalului, cu de toate — măiestrie și duritate, ploaie de goluri, timp suplimentar, egalare în extremis, dramaticul caleidoscop al loviturilor de departajare, primele în istoria Mondialelor.

    Polonia a jucat o nouă finală mică, pe care a și câștigat-o în fața francezilor care așa și nu au fost în stare să treacă peste ce li s-a întâmplat cu două zile înainte.

    Iar Italia în finală a fost absolut sclipitoare, ea le-a permis concurenților să înscrie doar golul de onoare.

    FIFA World Cup Trofy l-a luat în primire căpitanul italienilor, portarul Dino Zoff.

    Dino Zoff cu trofeul mondialului din 1982
    © AP Photo /
    Dino Zoff cu trofeul mondialului din 1982

    Squadra azzurra, sub bagheta lui Enzo Bearzot, a devenit triplă campioană mondială, egalând Brazilia.

    Naționala Italiei la mondialul din 1982
    © AP Photo / Carlo Fumagalli
    Naționala Italiei la mondialul din 1982

    Titlurile de golgheter al ediției, cu 6 reușite, și de cel mai prețios jucător al turneului i-au revenit lui Paolo Rossi.

    Тема:
    Panoramic: Cupa Mondială din Rusia 2018 (127)

    Tematic

    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (I). Uruguay 1930 (FOTO, VIDEO)
    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (II). Italia 1934 (FOTO, VIDEO)
    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (III). Franța 1938 (FOTO, VIDEO)
    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (IV). Brazilia 1950 (FOTO, VIDEO)
    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (V). Elveția 1954 (FOTO, VIDEO)
    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (VI). Suedia 1958 (FOTO, VIDEO)
    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (VII). Chile 1962 (FOTO, VIDEO)
    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (VIII). Anglia 1966 (FOTO, VIDEO)
    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (IX). Mexic 1970 (FOTO, VIDEO)
    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (X). Germania de Vest 1974 (FOTO, VIDEO)
    Campionatele Mondiale de fotbal (IX+). Zeița de Aur, legendă a timpurilor noi
    Campionatele Mondiale de fotbal, filă cu filă (XI). Argentina 1978 (FOTO, VIDEO)
    Tagurile:
    spania 1982, retrospectivă, ediții precedente, CM 2018, Rusia
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei