16:10 22 Septembrie 2018
În direct
  • EUR19.70
  • USD16.81
  • RUB0.25
  • RON4.23
  • UAH0.60
    Strângere de mână

    Putin, „strângere de mână" exclusivă acordată ex-cancelarului german - VIDEO

    © Sputnik / Sergei Guneev
    Rusia
    Sa primesc un link scurt
    17020

    Fostului cancelar german Gerhard Schroeder i s-a oferit un loc în primul rând la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin la Kremlin și a primit o strângere de mână „exclusivă" din partea preşedintelui rus.

    BUCUREŞTI, 7 mai — Sputnik, Doina Crainic. Luni, Vladimir Putin a fost învestit pentru cel de-al patrulea mandat de președinte, iar fostul cancelar german Gerhard Schroeder s-a aflat printre oaspeții de onoare, potrivit RT.

    Schroeder a fost unul dintre cei trei oameni cu care Putin şi-a strâns mâna după jurământ, printre aceştia fiind de asemenea Dmitri Medvedev, președintele Guvernului rus, și Patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse.

    În timpul mandatului său, Schroder a fost un partizan ferm al apropierii dintre Germania și Rusia. A susţinut crearea unei conducte subacvatice directe prin Marea Baltică, care să ducă gazul rusesc direct în Germania, ocolind țările de tranzit.

    După încheierea activităţii în funcția de cancelar, și-a continuat activitatea în cadrul conducerii superioare a companiei Nord Stream AG, întreprindere comună în care sunt implicate companii rusești și europene, care operează conducta.

    Tematic

    Cine a fost prima persoană cu care s-a întreținut Putin după ceremonia de învestire
    Putin a anunțat cine va conduce noul guvern
    Ce a ținut Putin să le transmită compatrioților în alocuțiunea de inaugurare
    Premieră: cu ce a surprins Putin publicul la ceremonia de inaugurare
    Oficial: Putin a preluat noul mandat de șef al statului rus
    Tagurile:
    ceremonia de inaugurare, Gerhard Schroeder, Vladimir Putin, Rusia
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei