02:18 13 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.23
  • USD17.46
  • RUB0.27
  • RON4.04
  • UAH0.71
    Lada Priora der Verkehrspolizei in Samara

    Șoferii nedisciplinați ar putea fi blocați la ieșirea din Rusia: ce riscă

    © Sputnik / Nikolai Chischnjak
    Rusia
    Sa primesc un link scurt
    16020

    Guvernul Rusiei examinează un pachet de măsuri prin care vor fi înăsprite sancțiunile pentru șoferii străini care ignoră regulile de circulație.

    CHIȘINĂU, 10 nov - Sputnik. În Rusia va fi elaborat un sistem prin care vor fi sancționați șoferii străini care încalcă regulile de circulație rutieră. La ieșirea din Federația Rusă automobilul ar putea fi verificat dacă are înregistrate amenzi, iar la frontierele cu Uniunea Economică Eurasiatică vor fi instalate camere pentru înregistrarea numerelor de înmatriculare. În prezent, în Moscova sunt emise amenzi doar în 1% din cazuri de încălcări comise de șoferii străini. “Foaia de parcurs” cu lista tuturor măsuri care vor fi luate pentru corectarea acestei situații a fost deja elaborată și propusă spre examinare Guvernului.

    În proiectul foii de parcurs al Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei au fost incluse propunerile Ministerului Transportului, Ministerului Finanțelor, Serviciului Federal Vamal, guvernului Moscovei și altor instituții de stat. De la 1 februarie punctele de control la frontierele cu statele Uniunii Economice Eurasiatice vor fi instalate camere care vor înregistra numerele de înmatriculare a autoturismelor care intră pe teritoriul Rusiei. Aceste date vor fi incluse în sistemul informatic al Serviciului Federal Vamal, iar de acolo vor ajunge în Inspecția de Stat pentru Siguranța Circulației Rutiere.

    În afară de aceasta, la ieșire din Rusia toate automobilele cu numere străine vor fi verificate pe obiectul existenței amenzilor neachitate. Dacă va fi înregistrată o încălcare automobilul ar putea fi reținut la frontieră, plasat într-o parcare specială, iar pe roți vor fi instalate dispozitive de blocare.

    Documentul urmează să fie semnat de viceprim-ministrul Rusiei, Maxim Akimov. Serviciul de presă al vicepremierului a confirmat, la solicitarea Sputnik, că proiectul foii de parcurs se află la aparatul guvernului Rusiei, unde este „studiat și analizat”.

    De la 1 februarie a anului viitor Ministerul Dezvoltării Economice, MAI, Ministerul Transporturilor urmează să convină cu statele-membre ale Uniunii Economice Eurasiatice cu privire la schimba de date cu privire la mijloacele de transport, intrate temporar pe teritoriul rus.

    Centrul de organizare a circulației rutiere din Moscova a informat agenția Sputnik că la propunerea lor în “foaia de parcurs” a fost inclusă o altă încălcare săvârșită de străini – neachitarea taxei pentru parcare. E una din cele mai frecvente încălcări ale șoferilor automobilelor cu numere străine, a menționat reprezentantul Centrului.

    “Suplimentar, s-a propus să se lucreze asupra problemelor de cooperare între ministerele afacerilor interne ale statelor din Uniunea Economică Eurasiatică în privința schimbului de date ale șoferilor. În prezent, în capital rusă sunt emise amenzi doar pentru 1% din cazuri de încălcare a regulilor de circulație de către șoferii străini. Credem că această situație este una inacceptabilă”, subliniază cei de la Centrul de organizare a circulației rutiere din Moscova.

    De asemenea, reprezentanții Centrului au adăugat că în capitala rusă de la începutul acestui an au fost confiscate și expediate în parcările speciale peste 2078 de automobile cu numere de înmatriculare străine. Șoferii acestora le abandonau în locurile în care parcarea și staționarea este interzisă, provocând incomodități pentru circulație.

    Potrivit presei ruse, în Moscova cele mai frecvente încălcări sunt comise de șoferii cu automobilele înregistrate în Armenia, Republica Moldova, Ucraina și Belarus.

    Problemele legate de neachitarea amenzilor pentru încălcarea regulilor de circulație de către străini a fost pusă în discuție la ședința Consiliului de Stat al Rusiei. În rezultatul dezbaterilor președintele Rusiei, Vladimir Putin, a dispus ca din 1 februarie 2020 „să fie luate măsuri de asigurare a aplicării măsuri împotriva cetățenilor și transportatorilor străini care nu respectă legea”.

    Tematic

    Important: Șoferii acestor categorii de maşini vor trebui să plătească vigneta „Oxigen”
    Atenție șoferi: Iată ce măsuri va întreprinde poliția până la sfârșitul lunii – Video
    Șoferii care călătoresc în Ucraina ar putea lua amenzi zdravene
    Tagurile:
    Rusia


    Știrile Zilei