04:09 19 Aprilie 2021
În direct
  • EUR21.46
  • USD17.90
  • RUB0.24
  • RON4.36
  • UAH0.64
    Rusia
    Sa primesc un link scurt
    Cel de-al Doilea Război Mondial. Marea Victorie din 9 mai (62)
    47020

    În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, ostașii sovietici au dat dovadă de acte de curaj incredibile, fiind decorați cu cele mai înalte distincții. RIA Novosti a trecut în revistă câțiva eroi ai URSS, care sunt mai puțin cunoscuți publicului.

    MOSCOVA, 5 mai – Sputnik, Andrei Koț. În perioada Marelui Război pentru Apărarea Patriei, au fost decorați, cu cel mai înalt ordin sovietic – Steaua de Aur al Eroului URSS,  11.657 de soldați și ofițeri ai Armatei Roșii, 3051 post-mortem.

    Au existat fapte eroice pe uscat, mare și în aer. Nu toți eroii sunt cunoscuți publicului larg. RIA Novosti și-a propus să reamintească publicului pe unii dintre ei.

    Un tanchist

    Căpitanul Vladimir Bocikovski e un adevărat as al luptei cu tancuri. În anii războiului acesta a distrus 36 de unități ale tehnicii blindate a inamicului. S-a aflat în mai multe rânduri la un pas de moarte, a fost rănit grav de patru ori, de cinci ori a primit arsuri.

    Бочковский Владимир Александрович
    © Photo : Патриотический интернет- проект "Герои Страны"
    Vladimir Bocikovski

    Pe 21 martie 1944, comandantul adjunct al batalionului I al brigăzii de tancuri, capitalul Bocikovski, a condus personal ostașii în luptă – a forțat râul Trebna și a ocupat platoul de pe malul inamicului. Tancurile lui au transformat cele 15 tunuri, patru tunuri de asalt și peste 200 de vehicule ale dușmanului într-o grămadă de metal. A doua zi, nemții au contraatacat, pierzând trei tancuri, cinci aruncătoare de mine, 50 de mașini blindate și un pluton de soldați. Pentru aceste bătălii Vladimir Bocikovski a primit titlu de erou.

    Советские танки Т-34 выходят на рубежи атаки.
    © Sputnik / Николай Максимов
    Tancurile sovietice T-34

    În timpul ofensivei Vistula-Oder, pe 15 ianuarie 1945 tancul lui Bocikovski a tamponat cu tancul un tren care transporta “tigri” germani T-34 la bord. Pentru această faptă de vitejie eroul-tanchist a fost propus pentru al doilea ordin Steaua de Aur, însă în cele din urmă i-a fost înmânat ordinul lui Suvorov de gradul III.

    Un pilot

    Anatoli Nedbailo era considerat unul din cei mai buni piloți de asalt din aviația militară. A efectuat peste 220 de zboruri cu Il-2.

    Недбайло Анатолий Константинович
    © Photo : Патриотический интернет- проект "Герои Страны"
    Anatoli Nedbailo

    Nedbailo a distrus personal zeci de tancuri pe câmpurile de luptă, sute de obiecte de pe linia din spate a inamicului, precum și un număr semnificativ de hitleriști. A participat la operațiunile din Miuss, Donbass, Melitopol, Nikopol-Krivorozh, Crimeea, Vitebsk-Orsha, Minsk, Vilnius, Kaunas, Memel, Prusia de Est, Koenigsberg și Zemland.

    Căpitanul a primit de două ori titlul de Erou al Uniunii Sovietice – în aprilie și iunie 1945. Avionul lui Il-2 a fost doborât de trei ori, în una din aceste cumpene a supraviețuit ca prin minune, ciocnindu-se cu un alt avion în ceață.

    Штурмовик-бомбардировщик Ил-2
    © Sputnik
    Bombardierul sovietic Il-2

    Avionul s-a prăbușit, pilotul a primit fracturi grave și și-a pierdut conștiința. Infanteriștii care au ajuns la fața locului l-au scos din cabină la câteva secunde până ca avionul să ia foc. Nedbailo a revenit în lupte peste o lună și jumătate.

    Un marinar

    Căpitanul-locotenent Valentin Starikov a servit în Flota de Nord, a comandat submarinul M-171 “Maliutka”. Echipajul lui a desfășurat 23 de campanii de luptă și a scufundat 13 nave ale inamicului. “Maliutka” a devenit o adevărată groază pentru marinarii flotei germane – împotriva rușilor a fost declanșată o adevărată vânătoare, însă de fiecare dată Starikov a reușit să evite bombele de mare adâncime.

    Стариков Валентин Георгиевич
    © Photo : Федеральное государственное бюджетное учреждение культуры и искусства "Центральный военно-морской музей" Министерства обороны Российской Федерации
    Valentin Starikov

    Submarinul de două ori a reușit să pătrundă în bazele navale bine protejate ale inamicului. Astfel, pe 2 octombrie 1941 M-171 a pătruns pe ascuns printr-un fiord îngust în portul Linhammar și a torpilat două transporturi ale dușmanului chiar sub nasul navelor de pază și bateriilor de țărm. La ieșirea din golf, unde circulau bărcile inamice cu bombe de adâncime, „Maliutka” a ajuns într-o plasă antisubmarin. Starikov a reușit să scape de capcană, a ieșit neobservat la suprafață și a trecut peste plasă.

    În ianuarie 1942, submarinului M-171 își trecuse deja în cont distrugerea a șapte transporturi navale ale inamicului. În aprilie, pentru actele de curaj, echipajul submarinului a fost premiat cu onorabilul titlul “de gardă”. Comandantul a primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice.

    Un artilerist

    Pe sergentul superior Ghennadi Barîkov războiul l-a prins în calitatea de pușcaș anti-tanc, a luptat pe Fronturile Centru, Breansk, Sud-Vest, a ars tancurile germane cu armele anti-tanc în direcția Kurs. În decembrie 1941 a fost rănit grav.

    Барыков Геннадий Иванович
    © Photo : Патриотический интернет- проект "Герои Страны"
    Ghennadi Barîkov

    Ostașul s-a recuperat, a trecut printr-o recalificare și din iulie 1943 a comandat cu armele din bateria de tunuri de 76 de milimetri a regimentului 753 de pușcași, întâmpinând Victoria în Prusia de Est. Barîkov s-a evidențiat în operațiunea din Königsberg. Pe șase aprilie 1945, în timpul spargerii liniei de apărare a inamicului în apropierea satului Wargen, unitatea lui a distrus trei tunuri antiaeriene, cinci mitraliere și peste 20 de militari ai inamicului.

    A doua zi Ghennadi s-a opus unui contraatac al tancurilor germane. În urma unui tir a fost rănit grav soldatul țintitor și încărcător. Sergentul superior, înlocuindu-i pe camarazi, s-a poziționat la panoramă și de unul singur a distrus două tancuri grele și patru tunuri de 76 de milimetri. Când munițiile s-au epuizat, a luat în mână armele personale și a plecat în luptă împreună cu infanteriștii.

    În iunie 1945 sergentul superior Ghennadi Barîkov a primit pentru acest act de curaj titlul de Eroul al Uniunii Sovietice.

    Un infanterist

    Locotenentul superior Mihail Kuznețov a luptat din primele zile ale Războiului pentru Apărarea Patriei, reușind ca prin minune să iasă împreună cu câțiva ostași din cetatea asediată a Brestului.

    Кузнецов Михаил Арсентьевич
    © Photo : Патриотический интернет- проект "Герои Страны"
    Кузнецов Михаил Арсентьевич

    Din august 1941 a ocupat funcția de instructor politic în detașamentul de mortare al regimentului de infanterie 537 pe Frontul de Vest. În noiembrie a fost transferat pe Frontul Sud-Vest, în regimentul de infanterie 622, unde Kuznețov s-a manifestat excelent în calitate de cercetaș. A efectuat raiduri nocturne în spatele inamicului, a organizat diversiuni, a capturat prizonieri. După ce în decembrie a adus al șaselea prizonier, a fost numit comandant al unui detașament de mitraliere.

    În anul 1942 Kuznețov a plecat dincolo de linia de front. Pușcașii lui s-au manifestat pe 20 noiembrie, în timpul unei ofensive spre satul Sredne-Țarițînski. Detașamentul a pătruns pe neobservate în spatele coloanei nemților și a nimicit toți militarii diviziei de artilerie, l-a luat prizonier pe un comandant german cu tot cu documente militare, 16 tunuri funcționale și 96 de cai.

    Însă incursiunea nu s-a oprit aici. Kuznețov a trimis în tabăra sovietică doi pușcași împreună cu ofițerul german capturat și a decis să-i alunge pe nemți din sat, utilizând artileria capturată. Luptătorii lui au tras asupra fortificațiilor inamicilor din tunuri și foarte rapid au suprimat orice rezistență – nemții nu s-au așteptat la un atac din propriile lor arme. Ostașii sovietici au ocupat satul Sredne-Țarițîni în 15 minute.

    În cele din urmă, au nimicit un batalion de infanterie al inamicului, au capturat 27 de tunuri, 196 de cai, 27 de mitraliere, patru aruncătoare de mine, 17 pistoale-automate, șapte automobile și un depozit de muniții. Detașamentul său nu a înregistrat nicio pierdere.

    Pentru această faptă locotenentul superior Mihail Kuznețov a fost decorat în februarie 1943 cu ordinul Steaua de Aur a Eroului Uniunii Sovietice. Așa cum se menționează în diplomă, la acel moment ofițerul a distrus personal 88 de hitleriști, a adus de dincolo de linia frontului 64 de prizonieri, a fost rănit de cinci ori.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Тема:
    Cel de-al Doilea Război Mondial. Marea Victorie din 9 mai (62)

    Tematic

    Coronavirus în Moldova: „Starea de urgență nu va fi prelungită după 15 mai”
    Premieră: Iohannis, făcut praf de una dintre cele mai importante publicații germane!
    Lansarea revistei Caleidoscopul Rus, dedicat aniversării a 75 de ani de la Marea Victorie
    Tagurile:
    Cel de-al doilea război mondial, URSS

    Știrile Zilei