02:15 21 Aprilie 2021
În direct
  • EUR21.69
  • USD18.00
  • RUB0.24
  • RON4.40
  • UAH0.64
    Rusia
    Sa primesc un link scurt
    664162

    Rusia trebuie să-și garanteze o dezvoltare durabilă a sectorului extracției de cărbune, chiar și în condițiile diminuării cererii pe piața mondială, a declarat Putin.

    BUCUREȘTI, 2 mar – Sputnik. În dezvoltarea sectorului cărbunelui trebuie elaborate planuri atât pentru 3-4 ani, cât și pentru o perioadă lună, luând în considerație necesitățile altor state, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin.

    Marți, Putin a convocat o ședință dedicate problemelor dezvoltării sectorului cărbunilor.

    “Astăzi voi propune să discutăm situația din domeniul industriei cărbunilor – una din sectoare-cheie al sistemului nostru energetic, important pentru dezvoltarea socio-economică a regiunilor țării noastre”, a spus Putin la deschiderea ședinței.

    Potrivit șefului statului rus, din 2017 extracția cărbunelui a depășit stabil 400 milioane de tone pe an, dintre care peste o jumătate este exportată, iar volumul exportului a crescut cu peste o treime în ultimii opt ani.

    “Pentru o dezvoltare durabilă trebuie să analizăm permanent situația de pe piață, să elaborăm strategii atât pentru următorii 3-4 ani, cât și pe termen lung, reieșind din provocările strategice și perspectivele pieței mondiale a cărbunelui”, a adăugat Putin.

    Potrivit liderului rus, e necesară garantarea unei dezvoltări sigure a regiunilor miniere din Rusia, chiar și în condițiile diminuării cererii în lume.

    Putin a menționat că în privința perspectivelor pe termen lung a pieței mondiale a cărbunelui există mai multe prognoze care vizează deceniul curent. Unele din acestea presupun o restrângere semnificativă a pieței, inclusiv din contul schimbărilor tehnologice a termocentralelor și utilizarea activă a surselor regenerabile.

    “În orice caz, trebuie să ne examinăm toate scenariile posibile, pentru a garanta o dezvoltare durabilă a regiunilor noastre miniere, chiar și în condițiile diminuării cererii la cărbune, în condițiile înrăutățirii conjuncturii internaționale”, a spus Putin.

    Tematic

    Viralul zilei: ”Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!”
    Turcan a ”dat-o la pace” cu minerii: promisiuni și bani
    ”Ce e mizeria asta? Îi mint pe oameni” - Șoșoacă, reacție la Acordul Guvern – mineri
    Miron Cozma, fulminant: ”Cîţule! Dacă vrei o mineriadă, pot să o fac oricând!”
    Tagurile:
    Vladimir Putin

    Știrile Zilei