09:18 13 Mai 2021
În direct
  • EUR21.53
  • USD17.76
  • RUB0.24
  • RON4.37
  • UAH0.64
    Rusia
    Sa primesc un link scurt
    30390

    Aproape una din două persoane locuitoare în Moscova a dezvoltat anticorpi împotriva Covid-19, au anunțat autoritățile orașului, mai multe restricții fiind fost deja anulate odată cu scăderea numărului de cazuri.

    BUCUREŞTI, 26 mart – Sputnik. Vorbind într-un interviu pentru RIA Novosti publicat vineri, Anastasia Rakova, viceprimarul pentru dezvoltare socială al capitalei ruse, a declarat: „Măsurăm sistematic nivelul imunității populației. În medie, între 43 și 44% dintre locuitorii Moscovei au dezvoltat anticorpi.”

    „Aceasta este o cifră destul de mare și permite orașului să revină la o viață aproape normală, cu restricții minime”, a adăugat aceasta, citată de RT. 

    În ianuarie, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anulat un decret care impunea ca barurile, restaurantele și cluburile să își închidă ușile între orele 23:00 și 06:00 pentru a limita numărul de contacte potențiale între petrecăreți. Această măsură a fost una dintre ultimele care a fost menţinută de la începutul pandemiei.

    Argumentând această măsură, Sobianin a spus: „pandemia este în declin și, în aceste condiții, datoria noastră este de a crea condiții pentru redresarea economică cât mai rapid posibil, în primul rând în cele mai afectate sectoare ale pieței de consum”.

    Totuşi, primarul a rugat moscoviții să nu uite „că probabilitatea de a contracta coronavirusul, deși redusă, există încă. Lupta nu s-a terminat încă. Trebuie să fim vigilenţi”.

    Vicepremierul rus Tatiana Golikova a fost însărcinată cu gestionarea în mare parte a răspunsului guvernului la Covid-19. La începutul lunii martie, ea a spus că, deși situația era încă „destul de gravă”, imunitatea de turmă va prevala în toată țara până în vară.

    „Dacă vaccinarea va avea loc în același ritm ca acum și numărul de centre de vaccinare rămâne același, atunci țara va ajunge la imunitatea colectivă în august 2021”, a declarat ea. După atingerea maximului de aproape 30.000 de cazuri pe zi în decembrie, numărul zilnic de infectări a scăzut brusc în ultimele trei luni.

    Moscova a fost „un punct fierbinte” în răspândirea virusului de când a început pandemia în martie anul trecut și a reprezentat aproape un sfert din cazurile confirmate, deşi moscoviții reprezintă doar aproximativ 10% din populație.

    La începutul acestei săptămâni, surse apropiate președintelui Vladimir Putin au declarat presei locale că interdicția asupra adunărilor în masă ar putea fi relaxată pentru a permite unei procesiuni militare anuale să aibă loc cu mulțimi de spectatori. Marșul Zilei Victoriei are loc la Moscova pentru a comemora victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.

    Tematic

    Șeful Terapia Cluj devoalează conspirația împotriva medicamentelor anti-Covid accesibile
    O nouă variantă a tulpinii sud-africane de COVID-19: Ce spun specialiștii
    Criza Covid-19 cauzează „anxietate şi simptome depresive” la minorii între 0 și 15 ani
    Tagurile:
    Moscova

    Știrile Zilei