09:44 23 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.37
  • USD17.97
  • RUB0.25
  • RON4.34
  • UAH0.66
    Rusia
    Sa primesc un link scurt
    318120

    După ce Varșovia a declarat trei diplomați ruși personae non gratae sub pretextul solidarității cu Washingtonul, care acuză Rusia de atacuri cibernetice, Moscova a aplicat măsuri reciproce.

    BUCUREŞTI, 23 apr – Sputnik. Moscova a reacționat la decizia Varșoviei de a expulza trei diplomați ruși. Cinci angajați ai misiunii diplomatice poloneze au fost declarați personae non gratae de către Ministerul rus de Externe.

    Aceştia trebuie să părăsească Rusia până pe 15 mai, a anunţat ministrul într-un comunicat publicat pe 23 aprilie.

    Decizia Varșoviei a fost considerată de Rusia ca fiind nefondată.

    Ambasadorul Poloniei la Moscova, Krzysztof Krajewski, a fost convocat la Ministerul rus de Externe pe 23 aprilie, potrivit Sputnik France. De asemenea, Moscova a considerat că decizia Poloniei a fost luată sub pretextul exprimării absurde a solidarității cu Statele Unite, care acuză Moscova de atacuri cibernetice, fără a furniza nicio dovadă în acest sens.

    Anterior, Ministerul polonez al Afacerilor Externe a precizat că decizia sa a fost luată în urma „încălcării condițiilor statutului diplomatic de către aceste persoane și a evenimentelor care au afectat Polonia”.

    Reacția Poloniei

    Diplomația poloneză a declarat astăzi că a luat în considerare decizia Rusiei și îşi rezervă dreptul de a reacționa în mod adecvat.

    „Ambasadorul nostru a mers astăzi la Ministerul Rus de Externe. Acesta a primit o notă pe care o așteptam, deoarece diplomația rusă a anunțat deja [decizia] pe site-ul lor. O luăm în considerare și ne rezervăm dreptul de a reacționa în mod corespunzător”, a declarat viceministrul polonez al Afacerilor Externe.

    Deteriorarea relaţiilor

    Pentru Moscova, aceasta este o dovadă suplimentară a tendinței inițiate de Varșovia de a continua să distrugă relațiile dintre cele două țări.

    „În ultimii ani, autoritățile poloneze au reușit să înghețe practic contactele cu Rusia. A fost lansat un război infam împotriva monumentelor sovietice şi se observă încercări de blocare a proiectelor energetice rusești. De asemenea, se desfășoară o campanie de dezinformare pe scară largă care vizează Rusia. Istoria este falsificată, în timp ce sancțiuni anti-Rusia continuă să fie extinse”, a declarat Ministerul rus.

    Pe 15 aprilie, Statele Unite au decis expulzarea a 10 diplomați ruși, acuzând Kremlinul că a încercat să influențeze alegerile prezidențiale și că ar fi implicat în alte activități, inclusiv într-un atac cibernetic.

    Tematic

    Moldova, lecție de diplomație României! Rușine, epigoni ai lui Titulescu și Ștefan Andrei!
    MAE al Rusiei: Cine se află în spatele expulzării diplomaților ruși din Cehia
    Turcia i-a dat lecții de diplomație lui Aurescu la București
    Diplomații cehi expulzați din Rusia - la Aeroportul Șeremetievo
    Tagurile:
    Polonia, Rusia, Moscova

    Știrile Zilei