15:12 23 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.37
  • USD17.97
  • RUB0.25
  • RON4.34
  • UAH0.66
    Rusia
    Sa primesc un link scurt
    Summit Putin - Biden (56)
    16260

    Președinții rus și american, Vladimir Putin și, respectiv, Joe Biden, vor determina ei înșiși subiectele negocierilor, însă dialogul ar trebui să se bazeze pe respect reciproc, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

    Anterior, viceministrul rus de Externe, Serghei Ryabkov, a spus că nu există o înțelegere finală cu privire la organizarea unei întâlniri între liderii Rusiei și Statelor Unite, dar dacă se va ajunge la acesta, summitul ar putea avea loc într-una din „capitalele diplomatice europene”. Secretarul de stat american Anthony Blinken a declarat că partea americană așteaptă ca cei doi președinți să se întâlnească în următoarele săptămâni.

    "Pregătirea propunerilor pentru ordinea de zi face parte din procesul de studiu al inițiativei americane de organizare a unui summit. În cele din urmă, liderii înșiși vor stabili subiectele care vor fi discutate la summit", a spus Lavrov, într-un interviu acordat ziarului Argumenti i Fakti, citat de RIA Novosti.

    Președintele rus și-a subliniat în repetate rânduri disponibilitatea de a lua în considerare și de a rezolva orice probleme de pe agenda bilaterală, precum și de a colabora pentru a rezolva problemele globale, conflictele regionale și crizele, a spus ministrul.

    Тема:
    Summit Putin - Biden (56)
    Tagurile:
    Serghei Lavrov, Joe Biden, Vladimir Putin

    Știrile Zilei