22:08 18 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.22
  • USD17.78
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.65
    Rusia
    Sa primesc un link scurt
    7341

    Expoziţia de fotografie "Rusia - file din natură", organizată în colaborare cu Societatea Geografică Rusă, Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură din România şi Ambasada Rusiei în România, va fi deschisă, astăzi, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

    BUCUREȘTI, 11 iun – Sputnik. Un număr de 81 de fotografii nominalizate sau câştigătoare ale concursului „Cea mai frumoasă ţară” - un proiect al Societăţii Geografice Ruse, dezvăluie biodiversitatea Rusiei, țara cu cea mai mare suprafaţă de pe glob. Aflată la a cincea ediţie, „#5Rusia - file din natură” găzduieşte, pe lângă lucrările realizate de cei mai buni fotografi amatori sau profesionişti ai Rusiei, şi trei secţiuni ale fotografiilor realizate de copii: „Lumea animalelor”, „Lumea macro” precum şi „Peisaj”.

    În lumea privită prin ochii copiilor, fotografiile reflectă fie emoţia din versurile poetului Lermontov, transpusă în imaginea unei furtuni în Insula Iturup, sau culorile unui peisaj de toamnă din Satul Duplevo, regiunea Moscova, ori fiorul de teamă în faţa unei lupte de zimbri surprinsă în regiunea Kaluga Vladivostok.

    Deschiderea expoziţiei este transmisă online astăzi pe pagina de Facebook a muzeului.

    Evenimentul are loc în prezenţa domnului dr. Luis Ovidiu Popa - director general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, precum şi a Excelenței sale Valery Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse, precum și a reprezentanților Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură din România.

    Muzeul Antipa precizează că cei care îl vor vizita în această perioadă vor avea ocazia să admire o panoramă a naturii Rusiei, din miezul iernii până în inima zorilor de primăvară, de la „Lumea subacvatică”, secţiunea care surprinde viaţa locuitorilor subacvatici, fie ei prădători periculoşi ori moluşte inofensive,  până la „Aceste animale amuzante”, fotografii care reflectă momente unice din viaţa animalelor sălbatice surprinse în habitatul lor natural.

    Tagurile:
    Expoziție, Fotografii, Rusia

    Știrile Zilei