08:08 27 Iunie 2017
Chişinău+ 19°C
În direct
    Ilie Şerbănescu

    Ilie Şerbănescu despre mărirea salariilor: "Guvernul nu atinge regulile"

    © Sputnik / NICU GONCEAR
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    57182

    Creşterea salariului minim cu 16% de la 1 februarie, la 1.450 de lei, este singura măsură care a mai rămas guvernului român, iar macrostabilitatea nu foloseşte la nimic dacă oamenii trăiesc prost, a declarat Ilie Şerbănescu pentru Sputnik.

    BUCUREŞTI, 9 ian — Sputnik. Indiferent că sunt bani sau nu şi indiferent că unii patroni ai capitalului autohton vor fi nemulţumiţi, mărirea salariului minim trebuie făcută, a declarat Ilie Şerbănescu pentru Sputnik.

    Sustenabilitatea măririi salariului minim nu contează. Ea trebuie făcută pentru că este singura modalitate prin care mai rămâne ceva în ţară în urma exploatării capitalului străin. Pe calea externalizării pleacă aproximativ 80 — 90% din profiturile capitalului străin din România.

    "Nu contează dacă este sustenabilă sau nu. Trebuie făcută pentru că este singura modalitate prin care mai rămâne ceva în ţară în urma exploatării de către capitalul strain. La ce ne foloseşte macrostabilizarea dacă oamenii trăiesc din ce în ce mai prost? Cât il vor ţine baierele [cu referire la guvernul PSD, n.r.], asta este o altă problemă", a declarat Ilie Şerbănescu pentru Sputnik.

    De la 1 februarie salariul minim se măreşte cu 16%, ajungând astfel 1.450 lei. În ultimii 7 ani, salariul minim din România s-a dublat, de la 600 de lei în 2009 până la 1.250 de lei în prezent.

    Şerbănescu a mai spus că peste 40 — 45% din salariaţii sectorului privat au salariu minim. Patronii străini şi români îşi plătesc salariaţii "ca pe nişte salahori", potrivit acestuia. Referindu-se la sustenabilitatea măsurii, economistul a precizat că într-o anumită proporţie s-ar putea să nu fie sustenabilă.

    "S-ar putea într-o anumită proporţie să nu fie sustenabilă, dar depinde de unde se iau banii. Din păcate guvernul nu va lua din salariile foarte mari, ci se reduc facilităţile în ce priveşte plata contribuţiei de sănătate. Asta este nimic", a menţionat economistul.

    Întrebat dacă guvernul PSD va taxa băncile şi corporaţiile, aşa cum se întâmplă în statele nordice Norvegia, Suedia, Finlanda, Olanda, dar şi în Marea Britanie, Ilie Şerbănescu a precizat că "rânduielile nu sunt puse în discuţie".

    "Guvernul acesta nu îndrăzneşte să facă ceea ce aţi sugerat dumneavoastră, să ia de la bogaţi şi să dea la săraci. Nici nu atinge regulilie. Regulile şi rânduielile nu sunt puse în discuţie de acest guvern", a spus economistul.

    PSD şi-a propus creşterea accelerată a salariului minim pe economie, la 1.510 lei (335 euro) în 2018, 1.625 lei (361 euro) în 2019 şi 1.750 lei (389 euro) în 2020.

    Tematic

    Ilie Șerbănescu: ”Guvernatorul Isărescu serveşte capitalul străin”
    Reguli de utilizareCOMENTARII




    Știrile Zilei