18:04 19 Septembrie 2020
În direct
  • EUR19.62
  • USD16.63
  • RUB0.22
  • RON4.04
  • UAH0.59
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    19473662

    Afirmația lui Orban "Viitorul este scris în limba maghiară", primește o replică superbă de la un intelectual de etnie maghiară din Mureș

    BUCUREȘTI, 2 oct — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Premierul maghiar s-a aflat zilele acestea în România, unde a avut mai multe întâlniri private, dar scopul principal declarat a fost participarea la consacrarea noii biserici reformat din Florești sau — Szászfenes, cum sună denumirea locații clujene în maghiară.

    Premierul maghiar a fost, ca de obicei, plin de dezinvoltură, a postat câteva imagini de la o cafenea clujeană unde a poposit împreună cu câțiva prieteni, luând loc la masă, ca un consumator obișnuit. "După amiază, cafea la Cluj", notează premierul Orban lângă o fotografie.

    În schimb, cu ocazia întâlnirii cu comunitatea protestantă maghiară, Orban s-a lansat în cunoscutele sale tirade identitare, care, în contextul regimului tolerant dn România, capătă un sens nepotrivit, chiar incitator.

    "Viitorul este scris în limba maghiară", a spus Orban, o afirmație interpretabilă, car a făcut înconjurul presei. "Congregațiile protestante sunt avanposturile națiunii maghiare în această lucrare" a mai spus Orban, care a și reprodus momentul expunerii acestei idei pe pagina sa de Facebook.

    Postare Viktor Orban, captură ecran
    © Facebook / Orban Viktor
    Postare Viktor Orban, captură ecran

    Viktor Orban a postat mai multe imagini de la ceremonia consacrării bisericii protestante din Florești- Szászfenes, unde a fost primit cu multă simpatie și prețuire de locuitorii de etnie maghiară.

    Dar, surpriză, sub grupajul foto de la biserică, un etnic maghiar din Târgu Mureș postează un comentariu mai mult decât interesant, de fapt o lecție de comportament firesc al unui cetățean român și european.

    "Dragă Domnule Prim-ministru, sunteţi în țara toleranţei — toleranţă pe care maghiarul transilvănean a simţit-o şi o va simţi întotdeauna. Pentru alţii, pentru vederile lor diferite, pentru alte naţiuni, pentru alte religii, pentru alte opinii politice. Un tărâm liberal şi tolerant al Europei, care nu are nevoie de ură".

    Menționăm că premierul maghiar postase în limba engleză "La consacrarea bisericii din Szászfenes", iar cel care a comentat a făcut-o tot în engleză. Iar sub comentariu sunt reacțiile unor persoane nu tot atât de dispuse la dialog civilizat.

    Comentariul lui Peter Szabo la postarea lui Viktor Orban, captură ecran
    © Facebook / Peter Szabo
    Comentariul lui Peter Szabo la postarea lui Viktor Orban, captură ecran

    Peter Szabo, cel care a făcut comentariul este un intelectual mureșan. Peter Szabo.a absolvit Institutul de Medicină și Farmacie din Târgu Mureșm a lucrat pentru grupul Hoffmann-La Roche și este chiar un promotor al culturii maghiare, fiind administrator al Online Hungarian Courses.

    Iată deci o atitudine departe de radicalismul identitar maghiar, de orice tendință extremistă — chiar o recunoaștere a valorilor pe care statul român le-a asumat, cu toate riscurile de rigoare.

    Tagurile:
    Szászfenes, Viktor Orban, România, Ungaria

    Știrile Zilei