22:43 20 Ianuarie 2018
În direct
    Liviu Marian Pop

    Profesorii români sunt disperaţi!

    © Facebook / Liviu Marian Pop
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    193141

    Învăţământul „fierbe", Ministerul tace. Operaţiunea „Pedofilul" ascunde problema?

    BUCUREŞTI, 12 ian — Sputnik, Georgiana Arsene. După ce ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat că părinţii vor avea ultimul cuvânt în achiziţia auxiliarelor didactice, supliciul cadrelor didactice continuă. Pare că această categorie profesională ar merita biciuită pentru vina de fi prea veşnic îndurătoare.

    Şi aceasta deoarece nu se ştie exact data când aceşti oameni îşi vor primi salariile pe luna decembrie. Este un caz nemaiîntâlnit în România la ora actuală, nici o altă categorie bugetară neconfruntându-se cu aşa ceva!

    Liderii sindicali au ridicat un semnal de alarmă privind imposibilitatea acestor oameni de a-şi plăti ratele şi facturile, însă nu i-a luat nimeni în seamă.

    Cum s-a ajuns în această situaţie? Simplu: a fost schimbat mecanismul de plată. Anunţul a fost făcut de ministrul Liviu Pop pe Facebook, informează Adevărul, probabil dorind ca dascălii să dea Share la postare şi să nu mai zică vreunul că nu a ştiut.

    Pe pagina de socializare „Şi profesorii vor salarii decente!" care, mai degrabă, în condiţiile date, ar trebui să se numească „Şi profesorii vor salarii!" dascălii şi-au exprimat indignarea cu privire la această decizie a Ministerului.

    „Ăştia nu sunt sănătoşi… să nu ni-l mai dea deloc… Nu e mai bine aşa", a scris un internaut.

    Alţii cred că ar trebui să primească şi dobândă.

    „Muncim o lună întreagă şi la sfârşitul ei trebuie să fim plătiţi. De ce vor guvernanţii să mai treacă încă jumătate de lună pentru a ne da banii pe luna muncită? Păi să ne dea şi dobândă pe jumătate de lună dacă nu ne dau banii exact la sfârşit de lună! Sindicatele ce fac?" a scris un dascăl.

    Serviciu public centralizat şi descentralizat

    Raluca Turcan, prim vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi membru în comisia de educaţie din Camera Deputaţilor, a făcut apel ca salariile să fie plătite la timp.

    „Salariile profesorilor sunt amânate la plată din cauza nepriceperii guvernului PSD! Şcolile au primit o înştiinţare din partea inspectoratelor prin care se stabileşte data de salariu pe 14 ale lunii, nu 9 cum era până în prezent. Această amânare poate fi prelungită" susţine aceasta pe pagina sa de socializare.

    Grav este, potrivit Ralucăi Turcan, faptul că, „în acest moment, autorităţile locale nu ştiu cine este ordonatorul de credite şi din ce buget trebuie plătite salariile".

    Consiliul Local a fost pus în situaţia de a aproba nişte bugete ale şcolilor care să includă şi salariile profesorilor, sume de care bugetul local nu dispune, mai susţine Turcan.

    „Nu a fost prevăzut cum vor fi plătite acestea, neexistând norme de aplicare a legii. Aparent, acum există doi ordonatori de credite — fapt nemaiîntâlnit" a explicat politicianul.

    Surse din rândul dascălilor au declarat că, pentru profesorii aflaţi în concediu medical sau de creştere a copilului, situaţia este şi mai tristă, deoarece data la care ar urma să îşi primească banii e decalată şi mai mult, unele voci dând ziua de 25 ale lunii ca zi de plată.

    Problema cadrelor didactice nu face, în România, subiectul vreunei dezbateri. Atenţia opiniei publice este acaparată de scandalurile dintre Primul ministru şi ministrul de Interne şi de poliţistul pedofil. Oare de ce?

    Tagurile:
    facturi, Disperare, Salarii, Profesori, Liviu Pop, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei