13:14 22 Septembrie 2019
În direct
  • EUR19.52
  • USD17.64
  • RUB0.28
  • RON4.12
  • UAH0.72
    Razvan Burleanu

    Maior în 2014 despre viitorul şef al FRF: „Bineînţeles că o să câştige Burleanu"

    © Photo: Facebook / Razvan Burleanu
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    25701

    Acesta i-a interzis lui Coldea să se amestece în alegeri. Implicarea SRI în alegerile de la FRF.

    BUCUREŞTI, 5 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. La patru ani distanţă de la alegerile pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal, apar dezvăluiri senzaţionale referitoare la o posibilă implicare a serviciilor de informaţii. Jurnalistul Dan Andronic prezintă o întâmplare la care a fost martor şi care pune lucrurile din 2014 într-o altă lumină.

    Întrebarea care se pune este dacă şi această dezvăluire va avea acelaşi impact precum „Sufrageria lui Oprea".

    Jurnalistul povesteşte că se întâlnea cu George Maior, şeful SRI, un om de care, precizează Andronic, era apropiat, cu care punea la cale „diverse chestiuni, multe din ele cu valenţă istorică sau filosofică".

    Toată întâmplarea se petrece în biroul lui George Maior acolo unde, îşi aminteşte Andronic, a venit şi generalul Florian Coldea care îşi pune vin roşu şi gheaţă şi se aşează la taclale despre fotbal.

    Nu spune despre ce discutau, probabil mai „coceau" nişte chestiuni istorice şi filosofice, când, deodată, coboară din înaltele sfere şi trec la lucruri mai pământeşti, mai bărbăteşti.

    „Văd că sunt alegeri la FRF şi o să câştige un puşti, Burleanu", îşi aminteşte Andronic, notând asta în comentariul de pe pagina sa de Facebook.

    Răzvan Burleanu avea, în 2014, 29 de ani şi era consilier al preşedintelui Traian Băsescu. După condamnarea lui Gică Popescu, în cursa pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal rămăseseră cinci candidaţi: Răzvan Burleanu, Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian, Marcel Puşcaş şi Sorin Răducanu.

    Andronic precizează că el ştia de planul de schimbare a României prin raderea celor vechi şi instalarea „omului nou", de implicarea Binomului, iar în ceea ce priveşte noul şef de la FRF, jurnalistul spune că auzise că Burleanu era susţinut de pedesistul Vasile Dâncu şi, „pe cale de consecinţă şi de George (Maior, nota Georgiana Arsene). Ponta şi Dragnea erau pe aceeaşi pagină, aş spune acum", notează Andronic.

    George Maior nu a reacţionat la provocarea lui Andronic, în schimb generalul Florian Coldea a intrat intempestiv în discuţie, susţinând că Gheorghe Chivorchian ar avea mai multe şanse la şefia FRR decât Burleanu.

    Timpul a arătat, însă, că Burleanu a fost mult în faţa lui Chirvochian, care i-a şi cedat cele 29 de voturi obţinute lui Burleanu.

    Replica lui Coldea îl irită pe Maior care, potrivit lui Andronic, îi cere, pe un ton ridicat, să nu se bage.

    „Băi, nu vă băgaţi şi aici! Ce căutaţi voi în fotbal (n.m., adică partea operativă), ce vă interesează cine câştigă? Bineînţeles că o să câştige Burleanu", a scris Andronic, moment în care Florian Coldea a spus că nu se vor implica.

    „Amintirea" lui Andronic ar putea să nu fie întâmplătoare, mai ales că în luna aprilie a acestui an au loc din nou alegeri pentru şefia FRF. S-au înscris în cursă atât Răzvan Burleanu, cât şi Ionuţ Lupescu, Sorin Răducanu, Victoraş Iacob şi Marcel Puşcaş.

    Tematic

    Gafă majoră a lui Tudose - Gică Popescu s-ar putea întoarce în pușcărie
    Cea mai gravă acuzație publică pentru Maior și SRI - "Minte, se intervenea direct!"
    George Maior a rupt tăcerea - a discutat cu Manda subiecte ținute la secret
    Conform lui George Maior, Tudose aduce un "risc la securitatea statului"
    Tagurile:
    FRF, Răzvan Burleanu, George Maior, România


    Știrile Zilei