18:56 25 Aprilie 2018
Chişinău+ 25°C
În direct
    Viscol în România

    Bucureştiul închide şcolile - vine urgia. Bonele, la mare căutare

    © Sputnik / Ilie Catrinoiu
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    556643

    Vremea se răceşte tot mai mult. Va fi lapoviţă care va favoriza apariţia poleiului. Pe internet, oamenii vorbesc despre sistarea cursurilor. Ce se întâmplă

    BUCUREŞTI, 18 mart — Georgiana Arsene. Situaţie de-a dreptul alarmantă în Bucureşti, acolo unde, spun meteorologii, vremea se va răci. De astăzi de la prânz şi până mâine dimineaţă, vremea se va răci accentuat, iar noaptea, cea mai mică temperatură va fi de —5 grade Celsius.

    Cerul va fi noros şi vor fi precipitaţii, la început sub formă de ploaie —atenţie! — cu depunere de polei, iar spre seară şi noaptea ploaia se va transforma în lapoviţă şi ninsoare.

    În cursul zilei, vântul va avea intensificări în general de 55 km/h, apoi se va mai diminua ca intensitate.

    Mâine, vremea se răceşte şi mai tare, temperatura maximă va fi de —1 grad Celsius,, iar cea minimă de —4…-3 grade Celsius. Ziua, ne putem aştepta la polei, iar marţi va ninge şi se va depune strat de zăpadă.

    Fenomenul meteorologic de ploaie îngheţată împiedică în prezent (ora 15.00) decolarea avioanelor de pe aeroportul Henri Coandă şi nu se ştie cât va dura această situaţie, au declarat, pentru News.ro, reprezentanţi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

    "În prezent, nu se decolează. S-a dat cu material degivrant, suprafaţa de mişcare a aeroportului şi căile de acces sunt funcţionale. Nu se ştie cât va dura această situaţie", au explicat reprezentanţii CNAB.

    În aceste condiţii vitrege, în care îngheaţă suflarea în noi, în care şoferii bucureşteni uită de orice urmă de respect pentru ceilalţi participanţi la trafic — nu că în zilele însorite ar fi altfel, dar acum parcă se depăşeşte orice limită medie admisă a bunei cuviinţe — în care gândurile negre ne copleşesc, ar mai trebui ca primarul municipiului Bucureşti să spună că mâine se închid şcolile şi grădiniţele.

    Avertizare meteo în România
    Avertizare meteo în România

    Şi atunci, brambureala ar fi completă. Părinţii şi-ar da seama cât de importanţi sunt profesorii-că doar nu au cu cine să îşi lase copiii acasă şi, mai mult decât atât, cine mai e aşa ieftin?— şi ar umple reţelele de socializare cu mesaje în care îşi spun oful.

    Prin online, deja la ştirile despre meteo se pun poze care ne duc cu gândul la peisaje din zona arctică, unde, ce să vezi, trăiesc oameni şi chiar mai bine decât noi, sunt mai rezistenţi şi mai sănătoşi — cred că şi în decizii — fiindcă ei nu blochează totul pentru câţiva fulgi şi puţin polei.

    Titlul este o ironie la adresa stării de fapt din România, unde omul nu mai este învăţat să accepte că primăvara e capricioasă, mai ales în martie.

    Ce să-i faci, trăim pe o planetă pe care mai şi plouă!

    PS: Dar până diseară nu mai e mult şi, cine ştie, doamna Firea va anunţa închiderea şcolilor şi grădiniţelor din cauza poleiului şi a gândului că prevenţia e cea mai bună măsură de protecţie. Că vorba aia, munca nu a omorât pe nimeni, dar nici lenea…

    Tematic

    Câți cetățeni ruși au votat la București până la ora 12:00
    Puțini pensionari în București, mulți în Teleorman
    Tagurile:
    Bone, Închiderea școlilor, Vremea, prognoza, Meteo, București
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei