06:54 18 Octombrie 2018
În direct
  • EUR19.61
  • USD16.97
  • RUB0.26
  • RON4.20
  • UAH0.61
    Liviu Dragnea

    Dragnea, mega-lovitură: ce se ascunde în spatele interesului din Israel - și ce (ne) costă

    © Facebook / Liviu Dragnea
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    500154

    Viorica Dăncilă pleacă în Israel, Liviu Dragnea a primit o invitație amicală de la Netanyahu - o imensă afacere, cea mai mare posibilă, ar fi la capătul firului.

    BUCUREȘTI, 24 apr — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Celebrul jurnalist Ion Cristoiu plasa pe primul loc în topul evenimentelor săptămânii trecute decizia Guvernului de a muta ambasada României din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim. Evident, toată lumea a știut imediat că decizia a fost impusă de Liviu Dragnea, iar șeful PSD a și recunoscut în emisiunea lui Mihai Gâdea.

    Au urmat reacții foarte dure, din toate direcțiile, bazate pe argumente solide, dar Dragnea mizează pe o carte, pe care o consideră câștigătoare — favorul Israelului, calea către marele favor de la Washington.

    Un traseu pe care mie și foștilor colegi (demnitari) din PRM ne este cunoscut; mai exact, Vadim Tudor a fost îmbrobodit cu această "cale" către Washington… și a urmat cam același traseu.

    Sigur, se poate spune că Dragnea e mai abil și are mai multă putere decât "Tribunul"; da, dar în același timp pretențiile (cererile) către Dragnea sunt/vor fi mult mai mari. Prețul, va fi mult mai mare.

    Aseară, Mihai Gâdea a prezentat, în exclusivitate, o "invitație specială" primită de Liviu Dragnea de la nimeni altul decât autoritarul premier israelian Benjamin Netanyahu.

    "Dragă Liviu", completează de mână Netanyahu invitația-tip adresată lui Dragnea, continuând cu cuvinte calde: "De abia aștept să ne vedem, curând, în Ierusalim!". Scurt și clar — Dragnea are calea deschisă către puternicul premier israelian.

    Scrisoarea e datată 22 aprilie, deci nu doar la puțin timp după decizia guvernului, ci și imediat după reacțiile dure ale lui Iohannis, ale presei și politicienilor. Spun "imediat", pentru că sâmbăta nu se pune la socoteală, este ziua sfântă, Sabatul, în care evreii, inclusiv premierul, nu muncesc, deci nu scriu nici măcar invitații.

    Acum, sigur că Netanyahu va fi recunoscător lui Dragnea pentru gestul său; dar de aici și până la favorul legăturii protejate și privilegiate cu puterea reală din SUA e cale lungă. Sigur că, ne amintim, din SUA vin o serie de cereri privind probleme ale evreilor; recent, o delegație condusă chiar de un subsecretar de stat a venit special la București pentru a discuta două chestiuni… costisitoare: retrocedarea de imobile pentru familiile evreilor care au avut de suferit în timpul Holocaustului din România, precum și pensii pentru urmașii victimelor.

    În ambele cazuri, e vorba și de persoane care nu locuiesc în România. Proprietățile evreiască mai ridică o problemă spinoasă, aflată și aceasta pe lista Departamentului de Stat — proprietăţile fără moştenitori, mai precis care ar fi aparținut unor "familii întregi care au murit în Holocaust".

    "Aici sunt necesare cercetări aprofundate şi guvernul român a acceptat să se implice pozitiv", spunea la București Thomas Yazgerdi, trimisul special al departamentului de Stat. "În pofida dificultăţilor, se manifestă bunăvoinţă din partea guvernului român, Statele Unite sunt convinse că problemele se vor rezolva", spunea americanul.

    Dar, chestiunea de maximă importanță nu o reprezintă reparațiile legate de marea tragedie a Holocaustului — ci una mai puțin menționată în ultima vreme: Fondul Suveran de Investiții. Interesant este că e ideea forță a programului de Guvernare, persuasiv susținută chiar de Liviu Dragnea, dar la fel de puternic NEsusținută de o explicație clară.

    În schimb, neclara propunere a trezit interesul lui George Friedman, "magicianul" de la Stratfor, venit la București pentru a discuta (și) această chestiune cu Liviu Dragnea, în timp ce Iohannis savura momentele celebrei vizite la Casa Albă.

    Tot legat de acest Fond, iată un foarte interesant articol scris de cunoscutul jurnalist Bogdan Tiberiu Iacob, pe apreciatul său site "Inpolitics":

    "Conform unor surse bine informate din mediile guvernamentale, s-a creat o falie serioasă între premierul Grindeanu și anumite grupări din spatele său, de o parte, și tandemul Liviu Dragnea-Tăriceanu, de cealaltă.

    Ultimii doi ar cam avea în cap o strategie: punerea fondului la dispoziția Israelului, în schimbul unui lobby politic pe termen lung, statul menționat fiind cunoscut pentru posibilitățile sale în domeniu. De altfel, se vehiculează informații că însăși ideea fondului i-a fost livrată lui Dragnea de către israelieni pe parcursul numeroaselor sale contacte cu Țara Sfântă".

    Jurnalistul român dezvoltă această temă (articolul a fost scris în mai 2017), vorbind de vizita lui Dragnea din martie 2017 în Israel, „vizită grandioasă în Israel", cum o numește Iacob, dar "unde a fost ținut la ușă de premierul Netanyahu", asta "ca să înțeleagă că nimic nu se obține pe gratis". Adică exact ceea ce scriam mai sus, apropo de mulțumiri pentru ambasadă.

    Dragnea a avut totuși întrevederi cu lideri israelieni, notează Iacob, discuțiile fiind "extrem de punctuale", conform datelor oficiale.

    "Aflam, astfel, că cele două părți au discutat intens despre noul fond de investiții, mai ales în contextul alocării de către partea română a 2% din PIB pentru apărare, situație în care "cooperarea bilaterala in domeniul militar ar putea fi intensificata, oferindu-se oportunitati companiilor israeliene de a participa la programele aferente".

    Interesantă chestiune, observă Iacob — "SUA și UE se bat care să impună României armamentul din producțiile proprii, iar Dragnea e gata să marcheze banul către Israel, care nu e nici în UE, nici în NATO!".

    Articolul din "Inpolitics" nu a făcut valuri la vremea respectivă, nici Bogdan Tiberiu Iacob nu a adus date noi — în sprijinul celor afirmate.

    Certe sunt câteva aspecte: Grindeanu a fost demis brusc, la scurt timp după ce Iacob afla că el "și anumite grupări din spatele său" tergiversează proiectul FSDI (…) spre disperarea tandemului Dragnea-Tăriceanu, care a făcut anumite promisiuni unui anumit stat, iar acum se confruntă cu opoziția neașteptată a premierului".

    Care grupare?… Păi cea despre care s-a strigat la scenă deschisă că o ascultă Grindeanu, SRI-ul! În al doilea rând, FSDI e o afacere căreia nu i se dă de cap, de fel! Apoi, brusc, au început atacurile care mă uimesc prin insistență și vehemență: la George Maior.

    Să ne înțelegem — nu vorbim de fostul director SRI, ci de cel mai important ambasador român — acela de la Curtea Înaltei și Strategicei Porți! Ori, cât de (a)normal la cap trebuie să fii ca să-ți ataci cu disperare ambasadorul din SUA?! Din dragoste de "democrație", din dorința de a scăpa de "statul paralel"? Măi, ceata lui Iancu Jianu Pițigoi blond, mă lași cu d-astea?!…

    Nu, motivul trebuie să fie unul de maxim interes — sau de disperat interes, "Dear Liviu", căruia i se opune George (de la) Washington, adică alt interes!

    Să mai adăugăm că tot dintr-o sursă apropiată de Israel, un fost ofițer superior din SRI, au început să curgă dezvăluiri contra "statului paralel"? Iar nelămurita "conspirație" contra Laurei Kovesi are legătură cu o firmă dirijată de un fost șef Mossad?

    În final, ca să ne lămurim asupra unei chestiuni: Fondul Proprietatea, creația lui Tăriceanu, era destinat să ajungă pe mâna străinilor, a marii puteri care ne domină și, desigur, ne apără. Fondul Suveran, deci participațiile statului, cu siguranță nu este destinat să fie al românilor, ci al unui grup apaținând unei mari puteri — care nu poate fi decât SUA sau… partenerul lor strategic, Israel. Pe principiul că orice "strategic" își are "strategicul" lui.

    Odată chestiunea aceasta lămurită, cred că putem să urmărim cu interes vizita (vizitele) la Ierusalim. Și povești cu "protocoale", mă rog, toată ceața și zgomotele necesare unei operațiuni de camuflaj.

    Scrisoare primită de Liviu Dragnea
    © Photo : Captură ecran Antena 3
    Scrisoare primită de Liviu Dragnea

    Tematic

    Tăriceanu preia afirmația-șoc de la Dragnea - UE și NATO, sub semnul întrebării!
    Șocul săptămânii! Dragnea: "Există acoperiți în PSD, vrem să îi descoperim"
    După întâlnirea lui Dragnea de azi, Teodorovici e pe ducă! Legătura cu Codrin
    Generalul Coldea surprinde: "Există un Iuda". Despre legătura cu... Dragnea!
    Dragnea respins, Pleșoianu revine în forță – o propunere mai mult decât necesară
    Tagurile:
    Israel, Scrisoare, Mihai Gâdea, Klaus Iohannis, Liviu Dragnea, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei