12:04 18 August 2018
În direct
  • EUR18.91
  • USD16.64
  • RUB0.25
  • RON4.06
  • UAH0.60
    Ingrid Mocanu

    Știrea nopții: Ingrid Mocanu îl face praf pe "prea cinstitul" de la PNL - date șocante!

    © Photo: Facebook / Ingrid Mocanu
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    7684194

    Știrea nopții: Ingrid Mocanu îl face praf pe "cinstitul cinstiților" de la PNL - date șocante! Poate fi o radiografie a felului în care sunt avantajați cei numiți în funcții cheie de partid, mai ales liberalii care nu au riscat niciodată în economia privată, ci doar la stat.

    BUCUREȘTI, 17 mai — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Poate cea mai incisivă realizatoare TV, Andreea Crețulescu, a fost șocată de întorsătura pe care a luat-o emisiunea ce avea o temă de maxim interes public — justiția corectă. Ei bine, scandalul a izbucnit după intervenția fostului ministru Ovidiu Silaghi, unul dintre demnitarii anchetați de DNA și achitați în instanță după ani de zile de bătălii.

    Mai precis, unul dintre invitați, Ionel Dancă, comunicator al PNL, a găsit de cuviință să apere DNA… atacând-o pe Ingrid Mocanu cu metoda clasică a grupărilor din jurul lui Băsescu și Iohannis — "penalii".

    Dancă a numit-o pe Ingrid Mocanu "condamnată penal care nu are dreptul să spună cum să fie justiția" — asta deși cunoscuta juristă nu e nici condamnată definitiv, deci nu se poate folosi împotriva ei argumentul, fapt consacrat chiar printr-o recentă sentință a CNCD împotriva lui Iohannis.

    De menționat că Ingrid Mocanu a prezentat în multe rânduri situația, reieșind clar absurdul acuzațiilor care i-au fost aduse. În plus, condamnarea din primă instanță este "opera" aceleiași judecătoare din celebrul caz Rarinca, unul dintre cele mai controversate cazuri din justiție. Una peste alta, în studio a izbucnit un scandal mediatizat de presă.

    Azi noapte, Ingrid Mocanu a publicat un text în care dezvăluie cine este Ionel Dancă — liberalul care pozează în „cinstitul cinstiților", care, "cu o nesimțire demnă de suburbiile în care a viețuit până să trăiască pe bani publici, urla că nu îmi dă voie să vorbesc despre justiție", după cum scrie vituperant cunoscuta juristă.

    "Domnul Dancă a fost consilier pe la niște miniștri ai economiei (inclusiv pesediști și aldiști), nu ai PNL, pe unde trafica influență pentru rezolvarea unor interese ale sale și ale diverșilor… pot face chiar denunț dacă mă enervez rău (sper să nu)… și sunt ceva persoane care vor veni ca martori, #băbăiatule!", scrie Ingrid Mocanu.

    Dar, acesta este numai începutul, dar urmează un traseu specific multor "liberali" — adică multe consilii de administrație ale firmelor statului — pe care altfel îl numesc "cel mai prost administrator" și cer să dispară complet din economie, conform "teoriilor liberale".

    "A fost prin diverse Consilii de Administrație, de unde a luat "morman": Compania Cuprumin SA Abrud (despre care ne vorbea Horia Simu… da, da, coruptul de la ANRP)", scrie Ingrid Mocanu, care continuă — "Alta? Da…. vine băiatu'! Băița S.A Ștei: Ministerul Economiei a sesizat DNA cu privire la activitatea acestei societăți".

    Iar cariera liberalului nu se oprește aici, iar lista prezentată de Ingrid Mocanu continuă… tot la stat.

    "La Electrica Serv era consilier (societatea și conducerea ei au dosar la DNA pentru prejudicii de 1,4 milioane de euro), consilier de specialitate la Oltchim SA — băgată în faliment. Altceva? Da, da: membru CA la Conversmin SA (Curtea de Conturi a stabilit că societatea a prăduit bugetul de stat cu 40 milioane lei și există un dosar la DNA)".

    Și, atenție, acum vine acum, cele două „tunuri" le-a păstrat Ingrid Mocanu pentru final: "membru CA la Loteria Română (doar ceva sedii vândute fraudulos sunt cercetate de DNA), membru CSI la AAAS — (asta e autoritatea de privatizări — toate privatizările sunt niște succese fulminante ale României)".

    "Cam pe unde a umblat băiatul ăsta și a luat "morman" cam pe acolo s-a furat la greu… pe el l-au ocolit toate anchetele", scrie Ingrid Mocanu, care concluzionează — "Suspect!" și încheie în stilul "haștag", atât de plăcut liberalilor: "#cinenuurlăiacondamnare #uniisuntlăsațisăfuredeDNA".

    Draga Andreea (Crețulescu) s-a șocat până și ea, scria Ingrid Mocanu la începutul articolului — cititorii ar putea fi șocați la finele înșiruirii de mai sus.

    De altfel, cele scrise de Ingrid Mocanu despre funcțiile ocupate de Dancă pot fi verificate în acest documentar realizat de agenția Active News și aici aveți și declarația sa de avere și interese din perioada guvernului Cioloș.

    Altfel spus, "știrea nopții" publicată de Ingrid Mocanu este o radiografie a felului în care sunt avantajați mulți dintre cei ce ocupă funcții publice numite, dar și ce se ascunde în spatele vehemenței liberale. Un alt caz de acest fel este Ludovic Orban, președinte liberal care nu a avut niciodată temeritatea de "a risca" în mediul privat.

    De menționat că Ionel Dancă a fost jurnalist, prezentator TV, iar parcursul său guvernamental a fost susținut de Violeta Alexandru, unul dintre beneficiarii lui George Soros în România. Studiile sale — Filosofie morală și politică la Facultatea de Filosofie (Universitatea București) și doctorat în Științe Politice la SNSPA — nu justifică nici comportamentul din diverse emisiuni, dar mai ales nu justifică profesional prezența în Consiliile de Administrație menționate mai sus. Decât politic — adică exact pe criteriul pe care în critică vehement Dancă și liberalii pe care îi reprezintă. Q.e.d. — ar putea spune criticii sistemului.

    Tematic

    Ingrid Mocanu, explicație șocantă a întâlnirii Kovesi - ministrul Franței!
    Ingrid Mocanu o face praf pe Laura Kovesi: "Fugiți în Costa Rica!"
    Ingrid Mocanu, replici cu celebru urmărit internațional: "Nu a fost o dezlănțuire"
    Ingrid propune "Să creăm un sanatoriu cu sute de locuri" pentru "partidul DNA"
    Ingrid Mocanu: "Viorica Dăncilă îi dă un pumn în bot şi unul în plex!"
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei