18:05 15 Octombrie 2018
În direct
  • EUR19.69
  • USD17.00
  • RUB0.26
  • RON4.22
  • UAH0.61
    Ingrid Mocanu

    Ingrid, necruțătoare cu Iohannis și Ponta: "Nasol, nici ăia nu vă mai salvează!"

    © Photo: Facebook / Ingrid Mocanu
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    1831102

    ”Ei chiar au fraudat statul pentru a se îmbogăți personal, pe Dragnea nu îl mai dă jos de la PSD și de la majoritatea populară”

    BUCUREȘTI, 5 iul — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Una dintre cele mai spectaculoase prezențe în studiourile TV, apreciata juristă Ingrid Mocanu, face încă o dată dovada unei capacități deosebite de a interpreta profesional, dar și cu umor, cele mai dificile probleme legate de domeniul juridic.

    Astfel, în timp ce Opoziția reclamă avantajele pe care le-ar obține liderii PSD prin modificările la Codul penal, Ingrid Mocanu vine cu o replică demolantă: uite cine scapă, de fapt, prin modificările la abuzul în serviciu!

    "Modificările de la abuzul în serviciu sunt de natură a scăpa doar pe cei care nu au "furat" nimic niciodată (nu în dosarele de abuz), ci au produs folos "pentru altul": consilii județene, regii, persoane necunoscute… de nebuni, s-au trezit să încalce legea cu intenție degeaba", explică Ingrid Mocanu.

    Dar, cunoscuta juristă atenția că situația poate fi privită și din altă perspectivă: "Există însă persoane care au profitat PERSONAL (ei sau familiile) de pe urma actelor lor".

    Și urmează o listă scurtă: Klaus Iohannis, Gabriel Oprea și Victor Ponta. Iată problemele fiecăruia, prin prisma informațiilor oficiale sau existente în spațiul public:

    "Iohannis — și-a dat singur casa nevestei prin folosirea unor acte false și a îmbogățit FDGR, o organizație ce este continuatoare a unei organizații fasciste, al cărei președinte era la data îmbogățirii", scrie Ingrid Mocanu.

    În privința lui Gabriel Oprea, pe care Ingrid Mocanu îl numește "apărătorul interesului național proaspăt reșapat", acesta și-a cumpărat "prin fraudă" o mașină cu care să se plimbe cu coloane oficiale, spune jurista.

    "Deci DNA minte… are cel puțin un dosar de abuz cu folos pentru sine… dar nu a vrut să îl facă de râs pe partenerul de Sistem", afirmă Ingrid Mocanu.

    În privința lui Victor Ponta, problemele par chiar mai grave — dacă e să urmărim informațiile din spațiul public.

    "Ponta, care se pare că semna măsuri cu ceva companii de energie străine și mama sa avea ceva interese la acele companii; și cică și pentru tata socru era foarte binevoitor tov. Ponta…", scrie Ingrid Mocanu.

    Nu e bine, zău! — comentează ironic avocata. Iar întrebarea concluzivă vine firesc — de ce tocmai aceștia se opun la modificările Codului penal — "Că ei chiar au fraudat statul pentru a se îmbogăți personal?".

    În final, Ingrid Mocanu face un comentariu politic interesant — "Ponta a zis că e nasol cu "baronii" PSD, care cică ar vrea Dragnea să fie salvați prin aceste modificări… deci este PA în PSD… nu va mai reveni niciodată". Ceea ce o conduce la o concluzie — "Pe Dragnea nu îl mai dă jos de la PSD și de la majoritatea populară…".

    "Nasol, Ioha, nasol rău de tot — nu te văd prea bine!", aruncă o "săgeată" de încheiere jurista — "Te-au cam "lucrat" ăștia cu "înțelegerile lor secrete cu evreii"… nici ăia 100 de haștagieni din piață care se tăvălesc pe treceri de pietoni și pe holurile Casei Poporului nu te mai salvează", scrie în finalul postării Ingrid Mocanu.

    Tematic

    Șerban Nicolae dezvăluie o premoniție a lui Eminescu… despre Iohannis!
    Șerban Nicolae replică puternică pentru Iohannis: “Este profund zdruncinat”
    Iohannis declară războiul total, iată primele declarații!
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei