08:30 10 Decembrie 2018
În direct
  • EUR19.57
  • USD17.20
  • RUB0.26
  • RON4.21
  • UAH0.62
    European flags fly at half-mast in front of the European Commission headquarters in tribute to victims from the morning explosions in Brussels, Belgium, March 22, 2016

    Întrebare justă: „Cum i-au apărat instituţiile europene pe români?"

    © REUTERS / Vincent Kessler
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    35230

    Fostul ofiţer de informaţii Daniel Dragomir se află astăzi în Parlamentul European unde va vorbi despre abuzurile din România - protocoale secrete, poliţia politică etc.

    BUCUREŞTI, 10 oct — Sputnik, Georgiana Arsene. Aşa nu se mai poate! Asta pare să fie ideea principală a demersului pe care Daniel Dragomir îl va face astăzi în Parlamentul European acolo unde va merge să arate că „acele lucruri pe care Uniunea Europeană le-ar dori ascunse sub preş s-au petrecut sub privirea dumneavoastră".

    „În timp ce domnul Juncker, Frans Timmermans, Manfred Werner şi alţii ne atrăgeau atenţia că România se află la coada Europei, abuzuri inimaginabile pentru orice naţiune europeană se petreceau în România", precizează Daniel Dragomir, care afirmă că va prezenta astăzi la Bruxelles trei teme principale.

    Este vorba, în primul rând, de protocoalele secrete, el amintind în acest caz de faptul că din 2009 s-au semnat o serie de protocoale secrete între SRI-PICCJ-Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi cu CSM şi alte instanţe din România.

    În fapt, spune Dragomir, prin aceste protocoale s-a încălcat în mod flagrant articolul 6 al Convenţiei CEDO, dreptul la un proces echitabil, precum şi orice drept al acuzaţilor de a se apăra, în instanţă fiind prezentate probe obţinute ilegal, probe secrete, la care nici acuzatul, dar nici apărarea sa nu aveau acces.

    „Mai puteţi să îmi daţi exemplu de ţară europeană în care există astfel de protocoale secrete?", a întrebat Dragomir.

    Un alt subiect este cel referitor la poliţia politică, fostul ofiţer SRI vorbind despre faptul că, urmare a dezvăluirilor publice pe care le-a făcut în septembrie 2017, Comisia de Control a SRI din Parlamentul României a început o amplă investigaţie cu privire la practicile de poliţie politică întâmplate în România.

    „Pe 3 octombrie 2018 a fost prezentat un prim raport. Acesta arată realitatea crudă, pe care nici nu îndrăzneam să o gândim. Se vorbește în raport de peste 311.000 de mandate de interceptare emise în perioada 2005-2016", notează Dragomir, care spune că erau cazuri publice de mandate pe care erau interceptate chiar şi 80 de persoane şi că raportul mai arată că, din verificările efectuate, media ar fi de 20 de persoane, rezultând de aici că unui număr de 6 milioane de români li s-au restrâns drepturile în această perioadă. Asta înseamnă două treimi din populaţia activă a ţării!

    Pe aceste mandate nu s-au aflat doar români, ci mulţi cetăţeni europeni.

    Şantajul şi presiunile la care sunt supuşi judecătorii reprezintă un alt subiect fierbinte pe care îl va prezenta Dragomir oficialilor europeni.

    „Am venit astăzi aici, în fața dumneavoastră, ca avocat al miilor de magistrați onești din România. Potrivit datelor furnizate de inspecția judiciară, în perioada ianuarie 2014 — iulie 2018 Direcția Națională Anticorupție a soluționat 1965 de cauze privind 3420 magistrați, 2.193 judecători și 1227 procurori", precizează fostul ofiţer SRI, care a adăugat că acum câteva zile, Constatin Udrea, un curajos judecător militar român, a avut curaj să iasă public şi să vorbească de procurori acoperiţi ai serviciilor secrete — lucru ilegal — de intervenţii în dosare din partea celor de la DNA sau SRI, de probe secrete arătate doar judecătorilor, de presiunile constante la care sunt supuşi aceştia.

    Dragomir spune că el a fost pregătit, ca ofiţer de informaţii, să lupte contra terorismului care poate afecta România şi celelalte state aliate şi partenere din UE, dar că niciodată nu a crezut că va trebui să lupte contra terorismului făcut de unele instituţii împotriva compatrioţilor săi.

    Toate aceste lucruri s-au petrecut din 2009 încoace.

    „Unde a fost UE în tot acest timp? Unde au fost domnii Juncker şi Timmermans? Cum i-au apărat instituiile europene pe români în toţi aceşti ani?", a scris Dragomir, întrebând dacă în toate rapoartele MCV făcute cu privire la România, nu s-a găsit nimeni care să deschidă un televizor sau site-urile online de aici în ultimii 3 ani şi dacă nimeni nu a văzut dezvăluirile şi probele prezentate.

    Fostul ofiţer de informaţii spune că nu vrea să meargă până într-acolo încât să acuze o serie de funcţionari europeni că au ştiut, acoperit, că au fost complici la aceste lucruri şi afirmă că, mai mult ca sigur, maşina de propagandă a lui Coldea şi Kovesi a lucrat şi la Bruxelles, prin manipulări, prin folosirea unor cozi de topor ca Monica Macovei.

    „Sper că România şi românii vor fi, într-o zi, liberi", a încheiat Daniel Dragomir.

    Tematic

    Dragomir devoalează relaţiile dintre generalul Dumbravă şi un cunoscut jurnalist
    Daniel Dragomir, victorie în faţa statului paralel: „Bye, bye, Mitică!"
    Dragomir: „Cei care au făcut obiectul protocoalelor secrete - amnistie sau..."
    Dragomir, mesaj pentru ofiţerii SRI: „Sper să nu repete greşelile trecutului"
    Dragomir: „Este la modă să îl înjurăm pe Liviu Dragnea, dar..."
    Exclusiv: Pronosticul lui Dragomir pentru Finală - Putin, Trump... și comoara dacilor!
    Dragomir, dur elitei occidentale: "iau şpăgi de la multinaţionale pe spatele românilor?"
    Tagurile:
    Instituții europene, Justiție, Români, Daniel Dragomir
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei