18:22 26 Mai 2019
În direct
  • EUR20.08
  • USD18.03
  • RUB0.28
  • RON4.22
  • UAH0.68
    Lidia Vadim Tudor

    Fiica lui Vadim, despre ce i-ar spune Tribunul lui Timmermans!

    © Photo: Facebook / Partidul România Mare
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    3024120

    “Suntem priviți în UE ca cetățeni de mâna a doua, ca țară inferioară, în care am intrat cu capul plecat - odată cu moartea tatălui meu și a lui Adrian Păunescu, nu există acum nici un om politic capabil să se ridice la nivelul lor”

    BUCUREȘTI, 3 aprilie, Sputnik, Evan Răutu. „Cred că odată cu plecarea dintre noi a tatălui meu și a lui Adrian Păunescu, zona naționalistă a pierdut foarte mult în România, nu văd pe nimeni în acest moment care să ocupe, în mod real și meritat, acel loc -  eu vorbesc de patriotism autentic, de dragoste de țară, de reprezentare reală a poporului român”.

    Sunt cuvintele Lidiei Vadim Tudor, fiica Tribunului. Imediat după declarația lui Timmermans, prin care se oficializează ”Legea Coloniei”, Lidia Vadim, jurnalist și redactor-șef al celebrului săptămânal ”România Mare”, a făcut pentru Sputnik câteva remarci dure în privința poziției UE față de țara noastră – dar și a naționalismului românesc actual.

    De fapt, i-am solicitat să ne spună ce crede că i-ar fi transmis Corneliu Vadim Tudor lui Timmermans?

    ”În primul rând ar spune că și în NATO, ca și în UE, suntem într-o postură destul de umilă - suntem priviți în UE ca cetățeni de mâna a doua, ca țară inferioară, în care am intrat cu capul plecat, când, de fapt, puteam să intrăm cu fruntea sus și pe picior de egalitate cu toți ceilalți, așa cum UE se definește”, a declarat Lidia Vadim Tudor.

    De fapt, vina este și a noastră, consideră fiica Tribunului, ”nu a fost să fie, am pierdut această șansă, de a fi verticali și respectați”.

    ”În ce mă privește, mă consider cetățean român, în primul rând, și apoi unul european, și nu doresc ca interesele Europei să primeze intereselor țării mele”, spune Lidia Vadim, referitor la declarația lui Timmermans. ”Putem să fim membri ai UE și fără să fim umili, obedienți, mai ales atunci când nu este cazul.”

    Totuși, sunt mulți care susțin că Europa are dreptate, că suntem o țară ”coruptă”… deci liderii UE ar avea dreptate să ne țină ”din scurt”.

    ”Vedem acum, în aceste zile, că Europa nu este nici pe departe personificarea inocenței - și acolo sunt oameni, sunt birocrați, și acolo există interese, și acolo există corupție”, a replicat Lidia Vadim Tudor.

    România ar trebui să-și schimbe felul de a lucra cu Uniunea Europeană – și în primul rând, europarlamentarii români, ar fi cazul să aibă altă atitudine?

    ”Cei care vor merge acum în Parlamentul European să își propună să vadă Europa așa cum este ea – imperfectă! - și să pună pe primul plan interesele celor care i-au ales”, declară Lidia Vadim. ”Să nu se lase cumpărați, impresionați  sau amețiți de noua lor postură socială și de faptul că, dacă îi laudă un neamț sau un francez, înseamnă că le-a pus Dumnezeu mâna în cap”.

    Și, mai ales, Lidia se gândește la principiul tatălui său: românii nu sunt mai prejos de nici un popor din lumea asta!

    ”Europarlamentarii să nu facă greșeala să se simtă inferiori celor care, din multe puncte de vedere, nu ne sunt nici pe departe superiori”, spune Lidia Vadim Tudor. ”Europarlamentarii să fie, în primul rând, români, să fie demni și mândri de obârșia lor, și atunci, automat, vor fi respectați și de ceilalți”.

    În privința naționalismului românesc, mai bine zis a căderii acestuia în derizoriul politicii, Lidia Vadim are o viziune foarte clară.

    ”România a avut un Tribun, un om care a iubit această țară extrem de mult - nu există acum nici un om politic capabil să se ridice la nivelul său și al lui Adrian Păunescu”, ne-a declarat  Lidia Vadim. ”Partidele care se poziționează acum pe zona naționalistă sunt doar proiecții fără miez ale altor partide, care numai naționaliste nu pot fi numite”, apreciază jurnalista.

    Cum explică fiica lui Vadim, creatorul unui adevărat fenomen naționalist care a uimit Europa, absența naționaliștilor români de pe scena principală a alegerilor pentru Parlamentul European?

    ”Nu văd nici un partid naționalist din România care să intre în Parlamentul European, cu toate că în alte țări, naționaliștii au intrat deja”, spune Lidia Vadim Tudor, atrăgând atenția că politicii românești îi lipsesc personalitățile de prin rang. ”Noi nu avem acum un lider, un om de forță”.

    Iar probleme țin de însăși structura mentală a celor care se patrioți sau chiar naționaliști.

    ”Cei care acum se vor a fi naționaliști nu au curajul, nu au forța necesară de a spune adevărul pe de-a-ntregul, așa cum Vadim, tatăl meu, făcea mereu”, declară Lidia Vadim. ”Ei spun lucrurilor pe nume doar pe jumătate sau în funcție de interesul lor direct și imediat - nu văd acum nici un fel de ofertă politică onestă pe zona naționalistă, cel puțin una care să ducă un partid naționalist în Parlamentul European”. 

    Tematic

    Comemorare Vadim Tudor: 3 ani de la trecerea în eternitate - imagini și gânduri
    Vadim și Purgatoriul său, România Mare
    Dreptate din mormânt – s-a decis, plătim pentru ce ne-a avertizat Vadim!
    A murit un om frumos, un patriot remarcabil – prieten apropiat al lui Vadim Tudor
    Fiica lui Vadim Tudor, ieșire radicală, pe măsura tatălui ei! Sângele apă nu se face!
    Vadim a avut dreptate: România e în pericol, UDMR a făcut un pas decisiv!
    Revoltă totală: Fiica lui Vadim șterge pe jos cu Sebastian Ghiță și marionetele lui
    Tagurile:
    Partidul România Mare, PRM, Naționalism, Lidia Vadim Tudor
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei