12:55 20 Iunie 2019
În direct
  • EUR20.40
  • USD18.20
  • RUB0.28
  • RON4.31
  • UAH0.69
    Echerul și compasul masonic, simboluri masonice

    Succes uriaș Masonic – România, președinte al celei mai puternice Conferinţe Mondiale

    CC BY 2.0 / Bill Bradford / Gray Lodge #329 Entrance S&C
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    Dragoș Dumitriu
    143913

    ”Creştem moştenirea trecutului masonic, atât de întrepătruns cu cel al devenirii naţiunii noastre, până când vom ajunge noi înşine înaintaşii cu care să se legitimeze cei ce ne vor urma”

    Talentatul actor născut la Suceava, Stelian Nistor, descendent al străvechii familii nobiliare bucovinene care l-a dat pe marele istoric Ion Nistor, are onoarea, în următorii cinci ani (2020 – 2025) de a fi Preşedintele Conferinţei Mondiale a Ritului Scoţian Antic și Acceptat.

    Stelian Nistor este Suveranul Mare Comandor al Ritului Scoţian Antic și Acceptat în România, rit a cărui patentă a fost adusă de Constantin Moroiu – fondatorul Marii Loji Naționale Române (1880), un mare patriot și un reformator – uneori ulterior controversat – al ritualisticii.

    În prezent, Ritul Scoţian Antic și Acceptat este cel mai răspândit pe plan mondial, fiind practicat în circa 85% dintre Loji.

    ”Succesul internaţional este categoric al României”, a declarat Stelian Nistor. ”Acasă creştem moştenirea trecutului masonic, atât de întrepătruns cu cel al devenirii naţiunii noastre, până când vom ajunge noi înşine înaintaşii cu care să se legitimeze cei ce ne vor urma”.

    Ne aşteaptă noi răspunderi şi încercări, de data asta la nivel mondial – ”știm de unde venim şi, încrezători în destinul Ţării noastre, mergem înainte!”, a declarat Stelian Nistor, conform Mediafax. 

    O altă mare figură a masoneriei readuse după 1990, Dan Amedeu Lăzărescu, spunea că masoneria este un mare atu al României, explicând că, dacă la capitolul diplomație sau lobby, alte state, cum ar fi Ungaria, ne depășesc ca putere, în schimb noi recuperăm acest decalaj prin puterea masoneriei românești. Relațiile de frățietate create la nivel mondial nu pot decât să ajute România, îmi spunea, la mijlocul anilor, 90, Dan Amedeu Lăzărescu.

    Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice

    Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik. 



    Știrile Zilei