14:23 22 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.32
  • USD17.43
  • RUB0.27
  • RON4.04
  • UAH0.72
    Dacian Cioloş

    Cioloș confirmă marea minciună legată de noul Guvern! Orban, e terminat!

    Facebook, Dacian Cioloş
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    76140

    Dacian Cioloș arată că formula Orban nu este o soluție de guvernare – Orban ori va fi schimbat, ori va accepta atâtea compromisuri încât… tot terminat va fi!

    BUCUREȘTI, 17 oct - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Nu se ştie la ce formulă de guvernare se poate ajunge. E posibil să fie un guvern minoritar PNL, e posibil să vină şi alţi parteneri într-o coaliţie de guvernare. E adevărat că din declaraţiile publice care au fost date de lideri politici, nu e aşa o dorinţă foarte mare de asumare”.

    Asta declara Ludovic Orban imediat după desemnare – iar sub aparența sincerității, Orban mințea prin omisiune. Adică, Orban ocolea partea principală a adevărului – și anume că nu a existat nicio formulă gândită serios pentru un guvern înainte de a porni acțiunea de cădere a guvernului!

    Alternativa guvernamentală PNL impusă de Iohannis este doar o mare minciună și asta se dovedește acum, dincolo de aberațiile și fonfleurile ridicole expuse de Rareș Bogdan, trimis în chip de butaforie în spatele căreia este… un mare gol. Sau o criză.

    Practic, Orban ar fi avut un singur aliat important pe care se putea baza – USR-PLUS. Restul, sunt grupări mici, bune la o moțiune, cum s-a și văzut, dar pe care nu te poți baza când faci un guvern. Au interese divergente, au orgolii și probleme personale, dar mai ales încearcă să supraviețuiască în condițiile în care se zbat la limită – și orice greșeală i-ar putea lesta sub de linia de plutire.

    Să nu uităm și de un obstacol ”natural” major: adversarul acestui guvern e chiar PSD, cel mai mare și experimentat partid în Parlament.

    Ori, problema e că Orban și PNL NU au discutat cu USR-PLUS, singurul partener alături de care puteau face o construcție serioasă – restul fiind încropeli, pe care nu se poate baza la greu – și pe care PSD le poate desface ușor.

    Confirmarea marii minciuni vine chiar de la liderul PLUS, Dacian Cioloş, care a declarat la RFI că ”nu ştie să-i fi propus cineva alianţei USR-PLUS să intre la guvernare, pentru o discuţie serioasă pe acest subiect”.

    ”Eu nu ştiu să-i fi propus cineva alianţei USR-PLUS să intre la guvernare, pentru o discuţie serioasă pe acest subiect… au fost doar speculaţii în presă”, a spus Cioloș.

    Mai mult, Cioloș arată că Orban nu e o soluție de guvernare – ci singura rațiune de existență a sa ar fi… alegerile anticipate – adică demisia repetată!

    ”Dacă Guvernul Orban îşi asumă ca după alegerile prezidenţiale să facă tot ce îi stă în putere pentru declanşarea alegerilor anticipate şi îşi asumă la pachet ”câteva măsuri de bun simţ”, noul Cabinet poate fi susţinut”, spune Cioloș. Deci, confirmă prin asta că planul de guvernare NU există, e doar o mare minciună a liberalilor și a lui Iohannis!

    Cel puțin USR au susținut cu o consecvență, oricât ar fi ea de ciudată: ”Anticipate, anticipate, anticipate!”.

    Dar, atenție, Cioloș îi dă peste nas lui Orban – de fapt, nu fugim de guvernare, dar nimeni nu ne-a consultat.

    ”Noi la PLUS chiar ne-am pregătit, am lansat în urmă cu câteva săptămâni acel program PLUS ACUM, în care, tocmai pentru a arăta că suntem pregătiţi să intrăm la guvernare, am spus care ar fi măsurile care din punctul nostru de vedere ar trebui şi ar putea fi aplicate imediat ce am intra la guvernare”.

    Deci, oamenii lui Cioloș, nu și ai lui Barna, obligatoriu, au un program… dar Orban nu i-a consultat! De ce? Pentru că Orban NU are o contraofertă de program pe care să o negocieze cu ei, ci mizează pe încropiri pe picior, scopul real fiind satisfacerea baronilor PNL – un obicei de altfel consacrat.

    De aceea nu vrea alianța cu USR-PLUS, ci umblă după însăilări - ba cu Băsescu, ba cu Ponta, ba cu fantomaticul ALDE.

    În final să amintim că și  Dan Barna le-a spus celor din USR  că ”intrarea la guvernare va face din USR anexa PNL”, apreciind că asta îi va afecta la viitoarele alegeri.

    ”În privinta deciziei USR de a nu participa la guvernare, e decizia lor, le-o respect, contez pe susținerea lor în Parlament”, a replicat Ludovic Orban, trecând imediat în registrul vetust al atacurilor la fostul guvern.

    Deci, chiar Orban confirmă că nu au un parteneriat la guvernare cu singurul partid care le putea permite să pună în aplicare un program coerent. Așa că, prins cu minciuna inexistenței unui program, Orban nu poate încerca decât să satisfacă pretențiile partidulețelor, rezultând de aici un… talmoș balmoș, cum ar spune cei de la UDMR.

    Ceea înseamnă că PNL nu va avea susținerea USR – deci Orban ori va fi schimbat, ori va accepta atâtea compromisuri încât… tot terminat va fi!



    Știrile Zilei