17:39 05 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.38
  • USD17.51
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.73
    Dan MV Chitic

    Dan Chitic, lecție în direct pentru liberali – exemplu practic pentru Florin Cîțu

    © Photo : Facebook / Dan MV Chitic
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    1430131

    ”Dacă asta înseamnă a fi “liberal”, eu, simplul cetățean care nu căpușez statul și nici nu lucrez cu corporații și multinaționale, în pofida profesiei mele liberale, nu pot fi ”liberal” și nici nu pot susține ”politicile de Dreapta””

    BUCUREȘTI, 15 nov - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cunoscut pentru felul în care a apărat drepturile României la propriile resurse, dar și pentru orientarea sa național-suveranistă, Dan Chitic este și un avocat de succes, deci practicant al unei profesii liberale.

    În această dublă calitate, Dan Chitic a avut un dialog din care a rezultat o adevărată lecție pentru cei care uită că, înainte de a fi liberali, trebuie să fie români. Iată o scurtă relatare, făcută chiar de Dan Chitic:

    ”Mă întreba un liberal într-un platou de televiziune: “Cum domnule, Dvs., avocat - profesie liberală, nu susțineți măsurile liberale, politicile de dreapta?” I-am răspuns sec: “Nu, dacă sunt antinaționale!””.

    Dan Chitic a dat acest exemplu pentru ilustra cazul ministrului Finanțelor, mai precis al acțiunilor anunțate de acesta.

    ”Ce am văzut azi la ministrul fumurilor și Finanțelor Câțu îmi întărește convingerea că măsurile preconizate de liberali sunt în primul rând antinationale și abia apoi de natură evident Neo-liberală”.

    În primul rând, avocatul se referă la măsurile de “liberalizare” anunțate – ”împrumuturile de la instituțiile financiare internaționale, eliminarea taxării minimale a corporațiilor prin abrogarea OUG 114/2018, scăderea consumului in favoarea “investițiilor publice””. 

    Toate acestea ”vor arunca România într-o noua și reală criză economică, dezastruoasă pentru țară și pentru cetățeni, însă extrem de profitabilă pentru bănci, pentru marile capitaluri și pentru corporații”, arată Dan Chitic.

    Avocatul declară deschis – că nu face o analiză teoretică, ci una aplicată ”din perspectiva intereselor mele personale, dar legitime”.

    ”Sincer cum mă știți, eu recunosc: măsurile anunțate de (Neo)liberalii lui Iohannis mă vor afecta direct: eu am trăit toată viața din muncă în sectorul privat, făcând mici investiții și apărând interesele cetățeanului obișnuit și a micilor (cel mult medii) agenți comerciali”, explică Dan Chitic.

    Or, acești ”clienți” ai săi, cetățenii și micii investitori ”vor fi primii afectați de “scăderea consumului” în profitul “marilor investiții” de care vor beneficia exclusiv băncile și marile corporații internaționale... care vor ști cum să “iasă pe pierdere” și/sau sa externalizeze profitul”.

    ”Dacă asta înseamnă a fi “liberal”, eu, simplul cetățean care nu căpușez statul și nici nu lucrez cu corporații și multinaționale, ci doar cu alți simpli cetățeni ca mine… în pofida profesiei mele liberale, NU POT FI “LIBERAL” ȘI NICI NU POT SUSȚINE “POLITICILE DE DREAPTA”!”, scrie Dan Chitic.

    Pe scurt, o adevărată lecție pentru liberali și pentru ”creierul” politicilor fiscal-economice, ministrul Cîțu. O lecție despre ce înseamnă în practică, în realitate, acțiunile pe care le preconizează ”liberalii”.

    Tagurile:
    Florin Cîţu, Lecţie, Dan Chitic


    Știrile Zilei