18:30 08 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.48
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.73
    Răzvan Savaliuc

    Savaliuc, mesaj fulminant, acțiune în forță contra lui Orban – oficială! - implică și SRI!

    © Photo : Facebook / Răzvan Savaliuc
    ANALIZE
    Sa primesc un link scurt
    Activitatea guvernului Ludovic Orban (86)
    3818290

    ”Aceste acțiuni se circumscriu trădării de țară și consideră că SRI a fost ori incapabil să depisteze acest plan care intră în aria atentatelor la siguranța națională ori chiar a fost complice la acest plan”

    BUCUREȘTI, 24 nov - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Români, iată dovada că ați fost mințiți și vânduți - pe față!”, scrie Răzvan Savaliuc într-un editorial incendiar publicat pe portalul „Lumea Justiției”, intitulat ”România trădată de iohanniști”. 

    Savaliuc se referă la declarația ”îngrozitoare” de joi, de la Zagreb, în care Orban și ”camarila sa liberală au fost nevoiți să dea jos de la putere Guvernul PSD – Viorica Dăncilă, întrucât numai așa putea fi numit al zecelea comisar european care să poată asigura majoritatea de 10 – 9 a comisarilor PPE în Comisia Europeană prezidată de Ursula von den Leyen”.

    ”În timp ce Românii erau mințiți la București că Guvernul Dăncilă trebuie dat jos printr-o serie de motive însăilate în moțiunea de cenzură de luna trecuta, scopul – bine ascuns - era cu totul altul, fiind limpede acum pentru toți romanii că s-a instigat la ură împotriva PSD pentru ca Guvernul Dăncilă să nu poată desemna comisarul european, care ar fi lăsat PPE fără majoritate”, scrie Savaliuc.

    Ideea e clară – fără trimiterea Adinei Vălean pe poziția de comisar european din partea României, PPE nu ar fi deținut majoritatea de 10 – 9 în Comisia Europeana care, explică Savaliuc, ”este în fapt guvernul Uniunii Europene, cel care administrează banii europeni”.

    Declarația ”iresponsabilă” a premierului Ludovic Orban ”confirmă acum pe deplin tovărășia sa complice cu președintele Klaus Iohannis”, cei doi opunându-se și boicotând propunerile social democrate, arată Savaliuc.

    ”Este clar că nu s-a urmărit interesul României, ci satisfacerea dorințelor de control a banilor Uniunii Europene de către o grupare de la vârful PPE, partid la care sunt afiliați Klaus Iohannis și PNL-ul lui Orban”, acuză Răzvan Savaliuc.

    Savaliuc arată că Iohannis și Orban au ”atentat continuu la ordinea constituțională” și au ”instigat permanent populația și mediul decizional politic în scopul ca “PSD SĂ DISPARĂ!”, acuzându-l în mod fals de “COMUNISM”, prin ”apariții publice, agresive, cu mesaje de incitare la ură și discriminare, doar pentru a satisface interese străine”.

    Acuzația este cu atât mai gravă cu cât declarația lui Orban scos la iveală că a existat ”un plan de demolare a Guvernului Dăncilă ”în scopul declarat și asumat de a boicota numirea unui comisar socialist din partea PSD, pentru a satisface interese străine și a asigura majoritatea PPE în Comisia Europeana, adică controlul pe fondurile europene”.

    În acest context, investigatorul de profesie pune o întrebare de baraj: ”Ce a păzit șeful SRI, Eduard Hellvig – prietenul lui Iohannis?”

    ”Lumea Justiției consideră că aceste acțiuni recunoscute public de premierul Ludovic Orban se circumscriu trădării de țară (…) și consideră că SRI a fost ori incapabil să depisteze acest plan care intră în aria atentatelor la siguranța națională ori chiar a fost complice la acest plan, nefiind cu siguranță străin de coruperea unor parlamentari din arcul guvernamental pentru a se obține minimum de voturi la recenta moțiune de cenzură pentru debarcarea Guvernului PSD”, scrie Răzvan Savaliuc.

    Savaliuc anunță o mutare dură, în forță: ”Lumea Justiției anunță că, în perioada imediat următoare, va formula o sesizare penală pe marginea declarațiilor premierului Ludovic Orban pentru a se stabili ce mai știe Ludovic Orban și nu a spus despre demolarea Guvernului legitim PSD și stabilirea răspunderilor persoanelor implicate în acest atentat împotriva intereselor românilor și a celor europene”.

    Dar Savaliuc mai atrage atenția asupra unui aspect: obținerea unor majorități în Comisia Europeană, ”prin lovituri subterane străine principiilor democratice după care funcționează UE, prin manipularea maselor și ascunderea față de cetățeni a scopurilor reale ale dărâmării unui guvern”.

    În opinia lui Savaliuc și a celor de LuJu.ro, acesta constituie ”fapte reprobabile împotriva intereselor Uniunii Europene și ale cetățenilor europeni care votează în acest spațiu, care trebuie anchetate de urgență”.

    Iar în final Răzvan Savaliuc pune punctul pe ”i” în acest caz – sumele imense ale bugetului UE, ca mobil al acțiunii denunțate!

    ”Comisia Europeana și comisarii care o formează sunt Executivul UE, care administrează uriașele fonduri europene care provin din procentele din PIB anuale ale tuturor statelor membre”, explică Savaliuc în editorialul pe care îl puteți citi pe Luju.ro.
    Тема:
    Activitatea guvernului Ludovic Orban (86)
    Tagurile:
    SRI, Răzvan Savaliuc, comisar european, Ludovic Orban


    Știrile Zilei